Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului organizează și-n acest an două serii de cursuri de duhovnicie pentru clericii din cele nouă protopopiate din cuprinsul Eparhiei. Cursurile se vor desfășura sub forma unor colocvii, cu tematică practică și formativă. Prima serie a cursurilor de îndrumare duhovnicească are loc în perioada 1-4 aprilie 2024, la Mănăstirea Nicula, județul Cluj, iar a doua serie se va desfășura în perioada 8-11 aprilie, la Mănăstirea Rebra-Parva, județul Bistrița-Năsăud.
Luni, 1 aprilie, de la ora 14:00, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a fost deschisă prima serie a cursurilor de îndrumare duhovnicească din anul acesta. Cursurile au început cu o slujbă de Te Deum, în biserica nouă a așezământului monahal.
În continuare, în aula Centrului de Conferințe și Studii Patristice „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din cadrul mănăstirii, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat clericilor prezenți un cuvânt de învățătură, sfaturi și îndemnuri duhovnicești.
La întâlnirea duhovnicească au mai fost prezenți și au luat cuvântul: consilierul administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Cristian Baciu, care este coordonatorul cursurilor, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca – pr. conf. univ. dr. Adrian Podaru, starețul Mănăstirii Nicula – arhimandritul Nicolae Moldovan și protopopul de Gherla – preotul Paul Iulian Isip.
În cele patru zile de curs, cei 20 de preoți participă la întregul program liturgic al mănăstirii, vor discuta pe diferite subiecte, dintre care amintim: rolul duhovnicul în societatea de astăzi, importanța spovedaniei și pregătirea pentru spovedanie, raportul dintre spovedanie și împărtășanie, spovedania și duhovnicia în cazuri speciale din punct de vedere religios-moral și psihic, moduri de abordare a penitentului în funcție de categoriile social-morale: tânăr, bătrân, familist, șomer, împătimit etc. În același timp, curanții au parte și de o serie de discuții practice inițiate de diferiți duhovnici, preoți profesori de la școlile teologice clujene și alți invitați speciali.
Marți, 2 aprilie, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va fi prezent în mijlocul clericilor și le va adresa sfaturi duhovnicești și îndemnuri pastorale. Totodată, comunicări vor susține și următorii invitați: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului – arhimandritul Dumitru Cobzaru, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca – arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca – arhim. lect. univ. dr. Simeon Pintea, care este și cadru universitar al facultății de teologie, duhovnicul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca – arhim. prof. Samuel Cristea și directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – conf. univ. dr. Cătălin Glava, în calitate de invitat special al acestor cursuri de duhovnicie.
Scopul cursurilor de duhovnicie este să construiască un dialog între duhovnici și preoții cursanți pe subiecte de mare importanță pentru misiunea pastorală.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: protos. Calinic Stupinean și pr. Gabriel Creța