La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, luni, 25 decembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca.
Din sobor au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial, slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.
După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a dat citire scrisorii pastorale din acest an, intitulată „Domnul Hristos, născându-Se, aduce pe pământ armonia, pacea și buna înțelegere”, pornind de la versetul scripturistic „Deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 13-14).
„Mântuitorul, născându-Se, aduce pace şi înţelegere pe pământ”, a spus Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
„L-a așteptat lumea mii de ani, și El a venit. El ne-a împăcat cu Dumnezeu, cu semenii și cu toată lumea. Pacea lui Hristos este un dar al cerului. El întemeiază împărăția păcii veșnice și universale. Pacea lui Hristos este pacea între noi şi Dumnezeu, este pacea sufletului pătruns de luminile harului, este pacea dintre oameni care sunt fraţi întreolaltă, este pacea dintre popoarele care fac parte din marea familie umană, este pacea întregii făpturi, este pacea cosmică”, a explicat ierarhul.
Înaltpreasfinția Sa a adăugat că, în acest context, „greu putem înţelege, în sensul celor spuse, războaiele din Orientul Mijlociu şi din Ucraina. Sau le înțelegem gândindu-ne că cei ce le-au declanșat nu-și pun problema spirituală în mod profund. Și ei, și noi avem nevoie de Domnul Hristos în cel mai serios înțeles al cuvântului.”
Mitropolitul Andrei mai spune că apogeul Crăciunului este participarea la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos:
„Noi credem că Domnul Hristos este prezent în Sfânta Euharistie, iar apogeul sărbătorii Crăciunului constă tocmai în participarea la Liturghie și la Sfânta Împărtășanie. De aceea, postim în perioada premergătoare sărbătorii, ne spovedim sincer și apoi ne împărtășim.”
„Dacă e să rezumăm Pastorala, o facem astfel: Domnul Hristos S-a născut ca să aducă pe pământ armonia, pacea, buna înțelegere, să ne facă mai buni și lucrul esențial: să ne mântuiască!”, a conchis Mitropolitul Clujului.
Pastorala la Nașterea Domnului, din anul mântuirii 2023, a fost citită în toate bisericile și mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în prima zi de Crăciun. Pastorala poate fi citită, integral, AICI.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, care a intensificat atmosfera de sărbătoare prin colindele interpretate la chinonic.
La slujba din ziua de Crăciun au participat numeroși credincioși clujeni, oficialități militare și civile, oameni de cultură și reprezentanți ai instituțiilor publice locale și centrale, în frunte cu domnul Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului României. O parte din cei prezenți au asistat la slujbă în fața Catedralei din Piața Avram Iancu, rugându-se alături de ierarh pentru cei aflați în necazuri și suferințe, pentru încetarea războaielor, pentru pacea, sănătatea și mântuirea lumii.
Slujba din Ajunul Crăciunului
În ajunul Praznicului Nașterii Domnului, duminică seara, 24 decembrie, de la ora 18:00, Mitropolitul Clujului a oficiat slujba Vecerniei și a Pavecerniței Mari cu Litie, iar la final a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Daruri de Crăciun”.
Scurt istoric
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este unul dintre cele mai importante monumente de artă românească din Ardeal, un edificiu monumental înălțat după Marea Unire de la 1 decembrie 1918, construit în stil neobizantin, cu elemente româneşti, între anii 1923-1933, la iniţiativa şi sub îndrumarea vrednicului de pomenire Episcop Nicolae Ivan. Catedrala a fost închinată Adormirii Maicii Domnului și a fost zidită spre amintirea zilei de 15 august 1916, când oștile române au intrat în pământul Ardealului robit de veacuri, pentru înfăptuirea unității neamului. Lucrările de construcție au început în data de 10 septembrie 1923, iar în data de 7 octombrie 1923 a fost pusă piatra de temelie a Catedralei, urmând ca după 10 ani să fie încheiat procesul de ridicare. La sfinţirea acesteia, în data de 5 noiembrie 1933, au participat Patriarhul Miron Cristea, Regele Carol al II-lea, Marele Voievod Mihai, Principele Nicolae, Primul-ministru Alexandru Vaida-Voevod, membri ai Guvernului şi mari demnitari ai Statului Român. Citește și Semnarea și prezentarea proiectului „Reabilitare, restaurare și introducere în circuitul turistic a Catedralei Mitropolitane din Cluj, SMIS 302121”
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului