La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, luni seara, 18 decembrie 2023, după slujba Vecerniei, studenții de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au susținut un concert de colinde din repertoriul coral și tradițional românesc.

Evenimentul a avut loc în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a profesorilor instituției de învățământ teologic și a numeroși credincioși clujeni.

Concertul a fost susținut de Corul bărbătesc al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de pr. lect. univ. dr. Daniel Mocanu, și de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al instituției de învățământ teologic clujean, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu.

Din program au făcut parte colinde tradiţionale, prelucrări corale şi lucrări semnate de Gheorghe Dima, Gheorghe Cucu, Gabriel Popescu, Tiberiu Brediceanu, Alexandru Pașcanu, Darie Pop, F. A. Gevaert, Gheorghe Danga, Francisc Hubic și alții.

La final, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un scurt cuvânt duhovnicesc și a vorbit despre rolul și importanța colindelor și a obiceiurilor de Crăciun, care au rolul de a ne apropia de Dumnezeu și de a ne face mai buni, după cum ne învață un colind: „Acum te las, fii sănătos, / Și vesel de Crăciun, / Dar nu uita, când ești voios / Creștine să fii bun”.

Concertul a fost transmis în direct pe frecvențele Radio Renașterea și a fost prezentat de arhimandritul lect. univ. dr. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane și cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

 

Colind la Centrul Eparhial

După concertul din Catedrală, la Reședința Mitropolitană din Piața Avram Iancu, studenții și profesorii Facultății de Teologie Ortodoxă, în frunte cu arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul instituției de învățământ, l-au colindat pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei, care este și cadru universitar al facultății.

Ca răsplată pentru colind, Mitropolitul Andrei le-a oferit cozonac și câte un calendar creștin ortodox cu însemnări pentru anul 2024.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close