Sâmbătă, 4 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia Herina, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării capelei mortuare din localitate.

De la ora 10:00, în biserica parohială, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte protopopul de Bistrița – preotul Alexandru Vidican, starețul Mănăstirii Piatra Craiului – protos. Antonie Flore, duhovnicul Mănăstirii Cășiel – protos. Serafim Bădilă, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Ioan Păcurari și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele.

La finalul Liturghiei, cu prilejul moșilor de toamnă, ierarhul a oficiat slujba Parastasului de obște. Printre cei pomeniți se numără și vrednicii slujitori ai comunităţii din Herina, trecuţi la cele veşnice. Este vorba despre preotul Sever Groza, sub păstorirea căruia s-a ridicat actuala biserică, în anul 1907; preotul Augustin Popa şi preoteasa Angelina – rudă cu poetul George Coşbuc, preoţii Sonea, Bartoş şi Stanciu, învăţătorul Emil Bartoş şi Alexandru Bilegan, participanţi la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, precum și cântăreții și paraclisierii parohiei.

Apoi, preotul paroh Ioan Păcurari a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire și recunoștință, i-a oferit o icoană cu Maica Domnului.

După oficierea Liturghiei, PS Părinte Benedict a sfințit noua capelă mortuară din localitate, ridicată cu sprijinul Primăriei Galații Bistriței, de care aparține administrativ-teritorial localitatea Herina.

Pentru implicarea activă în viața și activitățile parohiei, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a acordat doamnei preotese Maria Păcurari și primarului comunei Galații Bistriței, Vasile Vermeșan, Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, fostului primar Vasile Găurean i-a oferit „Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a credinciosului”, iar constructorului capelei mortuare, Cristian Costel Mihali, i-a acordat Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”.

La eveniment au participat numeroși credincioși, precum și oficialități locale și județene, în frunte prefectul județului Bistrița-Năsăud – Teofil Cioarbă și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud – Emil Radu Moldovan, care a rostit o alocuțiune.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close