Sâmbătă, 7 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Galații Bistriței, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul prăznuirii, în avans, a hramului bisericii parohiale, precum și a binecuvântării lucrărilor efectuate la casa parohială.
De la ora 10:00, în biserica parohială, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: protopopul de Bistrița – preotul Alexandru Vidican, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, protopopul de Huedin – preotul Dan Ionuț Lupuțan (fiu al satului), secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Marian Bulbuc, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură.
La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Dumitru Burduhos. Acesta urmează să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Viile Tecii, din Protopopiatul Bistrița.
Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Marian Alin Bulbuc. Primarul comunei Galații Bistriței, Vasile Vermeșan, a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar domnii Eugen Runcan și Constantin Runcan au primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. De asemenea, membrii Consiliului și Comitetului Parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.
După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă la casa parohială. Cu acest prilej, ierarhul a dăruit doamnei preotese prof. Oana Mihaela Bulbuc o icoană cu Sfântul Efrem cel Nou.
La eveniment au luat parte autorități locale, județene și centrale, precum și numeroși credincioși, o parte fiind îmbrăcați în straie populare. Printre oficialitățile prezente s-au numărat ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării – Bogdan Gruia Ivan și prefectul județului Bistrița-Năsăud – Teofil Cioarbă.
Scurt istoric
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Galații Bistriței a fost construită între anii 1865-1867 și a fost sfințită de către Mitropolitul Ioan Mețianu, în data de 14 septembrie 1901. În timpul păstoririi preotului Nicolae Măierean, în 10 septembrie 1978 a fost resfințită de către vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu. În timpul păstoririi preotului Tudor Bechiș, după ample lucrări de renovare și modernizare, în 13 octombrie 2003, a fost din nou resfințită de către Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.
Amintim faptul că în Galații Bistriței s-a născut mama primului Patriarh al României, Miron Cristea.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului