În cadrul serilor culturale de la Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat joi, 5 octombrie 2023, de la ora 19:00, un eveniment cultural și comemorativ în cadrul căruia a fost evocat Preasfințitul Părinte Vasile Flueraș (Someșanul), fost Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în perioada 1998-2019, care a trecut la Domnul în urmă cu doi ani, la data de 8 octombrie 2021. De asemenea, au fost lansate două cărți dedicate Preasfințitului Vasile: „Slujind lui Dumnezeu și semenilor”, volum editat și îngrijit de pr. lect. univ. dr. Daniel Mocanu și „Fiecare dintre noi…Preasfințitul Vasile Someșanul așa cum l-am cunoscut”, carte semnată de pr. Ciprian Negreanu.

La eveniment au participat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, prefectul județului Bistrița-Năsăud – Teofil Cioarbă, numeroși clujeni, clerici, oameni de cultură, tineri, precum și fii duhovnicești și ucenici de-ai Părintelui Episcop Vasile.

În deschiderea manifestării, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a evocat personalitatea Episcopului Vasile, spunând că vrednicul de pomenire ierarh și-a însușit și a pus în practică cuvântul Domnului Hristos: „învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima” (Matei 11, 29).

„Dumnezeu să îl odihnească și nouă să ne dea râvna de a-i călca pe urme, de a face slujba lui Dumnezeu, de a avea smerenia lui, răbdarea lui și capacitatea de jertfă pe care a avut-o dânsul”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

 

Un cuvânt evocator a rostit și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, care a scris prefața cărții „Slujind lui Dumnezeu și semenilor. Studii şi cuvântări”, purtând semnătura regretatului Episcop Vasile Flueraș. Cartea, apărută la Editura Renașterea, cuprinde articole și studii publicate de-a lungul timpului de Preasfințitul Vasile, precum și teza sa de licență.

„Textele cuprinse în volum îl așază pe Preasfințitul nostru Vasile în icoana binemeritată de slujitor după chipul Slujitorului și, de aceea, și mesajul transmis este credibil și folositor pentru cei care vor să învețe meșteșugul slujirii. Este un volum al unui om iubit, din care se întrevede o personalitate frumoasă, cu deschideri practice și concrete pentru noi, cei care ne străduim să îi continuăm lucrarea pastorală bogată, dar mai ales viețuirea luminoasă, să îi păstrăm memoria, dar și să o facem lucrătoare. Îi mulțumim pentru multe, dar și pentru bucuria de a fi parte din acest proiect editorial. Le dorim tuturor cititorilor să primească prin acest volum binecuvântare de părinte de la Preasfințitul Vasile, iar lectura textelor cuprinse în el să le aducă tihnă, curaj și multă bucurie.”, a spus Părintele Episcop-vicar Benedict, în prefața cărții.

 

Apoi, a luat cuvântul pr. lect. univ. dr. Daniel Mocanu – cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, cel care a editat și îngrijit volumul „Slujind lui Dumnezeu și semenilor. Studii şi cuvântări”.

De asemenea, o alocuțiune a rostit și părintele Ciprian Negreanu, duhovnicul ASCOR Cluj-Napoca, care este autorul cărții „Fiecare dintre noi…Preasfințitul Vasile Someșanul așa cum l-am cunoscut”. Apărută la Editura „Pietrele vor vorbi”, lucrarea cuprinde evocări și mărturii despre vrednicul de pomenire ierarh.

În cadrul serii, un recital muzical au susținut Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului” al Bisericii Studenților din Campusul Universitar Hașdeu, dirijat de Doina Costin, precum și Grupul vocal-instrumental „Prieteni de Poveste” din cadrul Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși Români (ATCOR) Cluj.

Evenimentul a fost moderat și prezentat de dr. Paul Ersilian Roșca, directorul Muzeului Mitropoliei Clujului.

Sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 19:00, în Catedrala Mitropolitană, după Vecernie, va fi oficiată slujba Parastasului la doi ani de la trecerea la Domnul a Episcopului Vasile.

 

Scurtă biografie

Preasfinţitul Părinte Vasile s-a născut în data de 30 decembrie 1948, în Cluj-Napoca. Din vara anului 1998, în urma propunerii Mitropolitului Bartolomeu, a fost numit Episcop-vicar al Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului şi hirotonit întru arhiereu în 15 august 1998, la Mănăstirea Nicula, de către un sobor de ierarhi, în frunte cu Patriarhul Teoctist Arăpașu.

Ca ierarh a sfințit și resfințit numeroase biserici și mănăstiri. De asemenea, a desfășurat o bogată activitate social-misionară, fiind decorat de președintele României, în februarie 2004, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor. Printre cele mai importante proiecte ale Preasfinției Sale se numără Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, inițiat în anul 2009, ctitoria de suflet a ierarhului.

În luna septembrie 2014, a suferit un accident vascular cerebral. La finalul anului 2019, se retrage din activitatea administrativă, continuându-și pe mai departe activitatea pastorală și duhovnicească. După o lungă suferință, a trecut la Domnul în ziua de vineri, 8 octombrie 2021, fiind înmormântat în cripta ierarhilor, aflată la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, unde își doarme somnul de veci alături de Episcopul Nicolae Ivan, Arhiepiscopul Teofil Herineanu și Mitropolitul Bartolomeu Anania. Biografia detaliată poate fi consultată AICI

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close