În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților), 11 iunie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Nușeni, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii noii biserici parohiale și a capelei mortuare.

De la ora 8:30, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba de târnosire a bisericii parohiale, cu hramul „Sfânta Treime”, edificată între anii 2010-2023. La exterior și interior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici.

În continuare, pe un podium special amenajat în proximitatea bisericii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor numeros de clerici, a oficiat sfânta Liturghie. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean – preotul Cristian Dragoș, protopopul de Năsăud – preotul Ioan Dâmbu, proinprotopopul Vicențiu Doru Zinveliu, starețul Mănăstirii Nușeni – arhimandritul Paisie Iloaie, starețul Mănăstirii Pantocrator – protosinghelul Luca Gheberta, preotul paroh Ioan Dacian Antal, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a afirmat că „toți suntem candidați la sfințenie”, iar sfințenia este o roadă a Duhului Sfânt. De asemenea, ierarhul a felicitat comunitatea parohială pentru jertfa și strădania de a ridica o ctitorie pentru veșnicie.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul de teologi „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej.

La finalul slujbei, preotul paroh Ioan Dacian Antal a mulțumit ierarhului, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor ce au ajutat la edificarea lăcașului de cult. În semn de prețuire și recunoștință, acesta i-a oferit Înaltpreasfinției Sale o icoană cu Sfântul Apostol Andrei.

Pentru bogata activitate administrativă și pastorală desfășurată în cei 22 de ani de slujire sacerdotală, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a oferit preotului paroh Ioan Dacian Antal Crucea Transilvană pentru clerici, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, iar prim-epitropului parohiei, Marius Andreica, i-a acordat Crucea Transilvană pentru mireni. Primarul comunei Nușeni, Ioan Mureșan, a fost distins cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, viceprimarul Liviu Rusan a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar contabilul Ioan Boloș a primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. De asemenea, membrii Consiliului și Comitetului parohial au primit diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

La slujbă au participat oficialități locale, județene și centrale, precum și numeroși credincioși, mulți îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

Binecuvântarea capelei mortuare

După oficierea Liturghiei, Mitropolitul Clujului a sfințit noua capelă mortuară din localitate, ridicată în proximitatea bisericii parohiale, în perioada noiembrie 2022 – iunie 2023, cu sprijinul Primăriei Nușeni.

 

Scurt istoric

Localitatea Nușeni a fost menţionată pentru prima dată într-o diplomă datată din anul 1243, însă mărturiile arheologice atestă că această zonă a fost locuită încă din epoca paleolitică. În secolul al XVI-lea, localitatea a fost de mai multe ori distrusă de tătari.

Prima biserică românească a fost ridicată în mijlocul cimitirului parohial, fiind făcută din lemn şi acoperită cu şindrilă. Biserica avea hramul „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil”. În anul 1912 s-a cumpărat, de către credincioşii din localitate, o parcelă de pământ de la Alexa Teodor, chiar în mijlocul satului, unde s-a ridicat un nou lăcaş de cult, tot cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil”, pentru că biserica din deal era neîncăpătoare.

Actuala biserică de zid, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost edificată în formă de cruce, în perioada 2010-2023, la iniţiativa și prin purtarea de grijă a părintelui paroh Ioan-Dacian Antal şi a credincioșilor parohiei. În data de 10 iunie 2010, vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someşanul) a pus piatra de temelie, fundaţia fiind ridicată de Felician Popiu, iar zidirea a fost încredinţată meşterilor Iloaie Ştefan şi Ilie Flămând. Biserica a fost acoperită cu tablă de către Florin Trifan şi tencuită de Adrian Alexa din Nuşeni. Pictura a fost executată în tehnica frescă de Alexandru şi Oana Huzum din București. Catapeteasma a fost sculptată în lemn de Nicolaie Câmpean şi donată de familia Ioan şi Alina Boloş din Nuşeni, iar placarea pardoselii s-a realizat de Moldovan Gelu din Nușeni. La data de 11 august 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a binecuvântat noua biserică parohială și a oficiat prima slujbă în interiorul acesteia.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close