La Praznicul Înălțării Domnului, joi, 25 mai 2023, zi în care sunt pomeniți și eroii neamului românesc (Ziua Eroilor), Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de un grup numeros de credincioși, a urcat la Monumentul Eroilor de pe Vârful Grui, din Munții Călimani, pentru a aduce un omagiu celor șaizeci de soldați români care au fost masacrați în acel loc, în timpul Primului Război Mondial.
Cu acest prilej, în fața monumentului, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: directorul de departament al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca – pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, duhovnicul Mănăstirii Piatra Fântânele – protosinghelul Gavril Horț, duhovnicul Mănăstirii Strâmba – protosinghelul Paisie Pașcu, precum și alți clerici din județele Bistrița-Năsăud și Suceava.
În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Preasfinția Sa a vorbit pe tema „Despărțirea, între bucurie și nădejde” și le-a spus celor prezenți la slujbă că „cine Îl are pe Hristos în inima sa, acela este un om al bucuriei”.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele.
La finalul Liturghiei, Preasfințitul Părinte Benedict a oficiat slujba Parastasului pentru cei 60 de soldați români care au fost masacrați în acel loc, în timpul Primului Război Mondial, precum și pentru toți eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.
La evenimentul comemorativ au participat peste 500 de credincioși de la poalele Călimanilor, din Transilvania și Bucovina, militari ai Batalionului 817 Artilerie „Petru Rareș” din Prundu Bârgăului, autorități locale și centrale, care, la finalul slujbei de pomenire, au depus coroane şi jerbe de flori. Printre oficialitățile prezente s-au aflat deputatul Bogdan Ivan Gruia, vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud – Camelia Tabără, primarul comunei Tiha Bârgăului – Vasile Șut și primarul comunei Poiana Stampei – Viluț Mezdrea.
De asemenea, copiii aflați în grija maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele au interpretat cântece patriotice.
Slujbă de pomenire în fiecare an
Este deja o tradiţie ca, în fiecare an, de Ziua Eroilor, la mormântul celor 60 de militari români uciși pe Vârful Grui, în Primul Război Mondial, să se oficieze o slujbă de pomenire.
Osemintele ostaşilor ucişi pe Vârful Grui au fost descoperite în anul 1916, de un cioban, în vârstă de 16 ani, pe nume Lazor Bozga, care a urcat pe munte pentru a vedea „cu ochii lui ceea ce rămăsese în urma războiului”, după cum a declarat protosighelul Gavril Horț, duhovnicul Mănăstirii Piatra Fântânele.
Monumentul de pe Vârful Grui a fost ridicat în anul 2005, la iniţiativa vrednicului de pomenire Episcopul Vasile Flueraș, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, precum și prin implicarea maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele.
Citește și interviul Despre eroii de pe Grui, cu părintele Gavril Horț
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa