Marți, 23 mai 2023, la Mănăstirea Dobric, județul Bistrița-Năsăud, a avut loc ședința de lucru a ierarhilor din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului Maramureșului și Sălajului, membrii Sinodului Mitropolitan au discutat și analizat viața bisericească din cuprinsul mitropoliei, precum și probleme de ordin misionar-pastoral, cultural, social-filantropic şi administrativ.
Evenimentul a fost precedat de oficierea unui Te Deum, în biserica așezământului monahal, fiind săvârșit de către Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, și a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Printre subiectele aflate pe ordinea de zi, în cadrul întâlnirii au fost discutate și analizate probleme de ordin misionar-pastoral, cultural, social-filantropic şi administrativ, care privesc viața bisericească din cuprinsul mitropoliei.
Sinodul Mitropolitan
Potrivit Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, aflat în vigoare, Mitropolitul, Arhiepiscopii, Episcopii, precum şi Episcopii-vicari şi Arhiereii-vicari de la Eparhiile sufragane, alcătuiesc Sinodul Mitropolitan.
Mitropolia Clujului, Maramureșului şi Sălajului are în componenţă trei Eparhii: Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Episcopia Maramureșului și Sătmarului și Episcopia Sălajului.
Sinodul Mitropolitan coordonează activităţile comune ale Eparhiilor din Mitropolie, în limitele înscrise în sfintele canoane, precum şi normele statutare şi regulamentare în vigoare. Acesta veghează ca pe cuprinsul Mitropoliei, prin consultare şi cooperare ierarhică, să fie apărate şi promovate credinţa ortodoxă, unitatea liturgică şi disciplina canonică a clerului şi a monahilor, precum şi întrajutorarea frăţească între eparhii.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Episcopia Maramureșului și Sătmarului