Clericii din Protopopiatul Ortodox Beclean s-au reunit joi, 11 mai 2023, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit la Biserica cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”, cunoscută și sub denumirea de Catedrala din Beclean, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Apoi, în sala de ședințe a Protopopiatului Beclean, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a prezidat lucrările conferinței și le-a adresat clericilor prezenți un cuvânt de învățătură.
Invitatul permanent al conferințelor de primăvară din anul acesta, pr. conf. univ. dr. Ioan Bizău, cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a susţinut o prelegere pe tema „Bătrânețea și bătrânii în viața Bisericii. Lecția pedagogiei eclesiale”. Acesta le-a vorbit clericilor despre importanța și rolul vârstnicilor în viața Bisericii și a societății actuale.
Conferința semestrială s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de PS Părinte Benedict, precum și cu luări de cuvânt din partea preoților prezenți, în frunte cu protopopul de Beclean, preotul Dragoș Cristian, care a făcut anunțuri de ordin administrativ și pastoral.
Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, primăvara și toamna, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei: Cluj I, Cluj II, Gherla, Dej, Turda, Huedin, Bistrița, Năsăud și Beclean. Anul acesta, la conferințele de primăvară, tema întâlnirilor este legată de „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice”, iar la conferințele de toamnă va fi abordat al doilea subiect din tematica propusă de Patriarhia Română pentru anul 2023, și anume „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”.
În perioada următoare, conferințele de primăvară se vor desfășura în protopopiatele următoare: Huedin (12 mai), 15 mai (Bistrița), Turda (16 mai), Năsăud (22 mai), Gherla (29 mai) și Dej (30 mai).
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Protopopiatul Beclean