Ziua de 9 mai are o triplă însemnătate pentru români. Este Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei. Aceste trei momente importante au fost marcate în Piata Unirii din Cluj-Napoca, marți, 9 mai 2023, printr-un ceremonial militar-religios. Printre cei prezenți la manifestare s-au numărat Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul, reprezentanți ai cultelor religioase, oficialități militare și civile, oameni de cultură, studenți, elevi și numeroși clujeni.
Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat o slujbă de Te Deum și a rostit un scurt cuvânt de învățătură despre rolul și importanța cooperării, păcii și unității.
„În istoria recentă și în geografia noastră europeană contemporană, pacea a fost o realitate aproape apriorică, însă timpurile prezente ne așează în fața unui alt orizont, cu referire la conflictul de la granițele țării noastre, însă cu trimitere și la formele de agresiune și dez-unitate prezente în mai multe țări ale Europei. Socotim că se cere imperios necesară reașezarea eticii sociale în legătură cu morala evanghelică, singura care poate să asigure stabilitate, echilibru și, de-a lungul unei continuități de viziune și de bună conviețuire, într-o atmosferă de pace și respect reciproc, în termeni personali sau colectivi”, a spus Episcopul-vicar Benedict.
Ceremonia a cuprins următoarele momente: prezentarea onorului și salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României și a Imnului Uniunii Europene de către un grup de elevi ai Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță”, oficierea serviciului religios, rostirea de alocuțiuni, prezentarea unui program artistic și defilarea gărzii de onoare și onorul muzicii militare.
Alocuțiuni au rostit prefectul județului Cluj – Irina Munteanu și primarul municipiului Cluj-Napoca – Emil Boc, iar momentul artistic a fost susținut de Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, de un grup de elevi de la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca, precum și de Ansamblul folcloric ,,Mărțișorul”. De asemenea, din turnul Primăriei municipiului Cluj-Napoca au răsunat Imnul Național al României și Imnul Uniunii Europene la orele 9:00, 12:00, 15:00, 18:00 și 21:00.
Evenimentul a fost organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca, Instituția Prefectului Județul Cluj, Divizia 4 Infanterie „Gemina”, Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” și Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.
Cuvântul integral al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul:
Sărbătorim astăzi ziua Europei, iar vocabularul care constituie arhitectura lingvistică și, deopotrivă, vizionară ce a generat acest proiect până la timpul prezent este desemnată mai ales de trei termeni-concept: cooperare, pace și unitate, înțeleși în genuina lor origine creștină, care atestă dezideratul, cel puțin, în acel moment, al unei Europa Christiana. Pe linia unei consecvențe de gândire, vom descrie și argumenta cei trei termeni prin apelul la o terminologie biblică, încercând o aplicare contextualizată și la zi.
Dacă este vorba de cooperare, terminologia biblică ne propune imaginea organizării lumii sub chipul unui organism, al unui corp eclezial, unde fiecare ocupă un loc specific, în termeni de daruri, slujiri și lucrări, care nu se suprapun, nu se exclud, ci realizează împreună o armonie de gândire, de viziune și, în consecință, de acțiune. Unul și același Dumnezeu le lucrează pe toate în toți (1 Corinteni 12, 6).
În continuare, în interiorul acestui organism există mădulare care se arată mai vulnerabile, iar altele mai puternice. Celor din a doua categorie li se cere să își folosească puterea pentru le proteja pe cele dintâi, înțelegând că puterea se vădește în și prin slujire, excluzând ideea de superioritate și de influență în termeni de precedență, în funcție de geografie, poziția financiară sau socială, apartenență etnică sau religioasă. Se cere și se indică în termeni obligatorii, în interiorul acestei structuri, o viețuire în pace, în care fiecare să fie respectat prin calitatea sa umană, în general, și să i se ofere șansa de a participa consistent și consecvent la viața societății. Sfântul Apostol Pavel afirmă: „Fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi” (2 Corinteni 13, 11). În istoria recentă și în geografia noastră europeană contemporană, pacea a fost o realitate aproape apriorică, însă timpurile prezente ne așează în fața unui alt orizont, cu referire la conflictul de la granițele țării noastre, însă cu trimitere și la formele de agresiune și dez-unitate prezente în mai multe țări ale Europei. Socotim că se cere imperios necesară reașezarea eticii sociale în legătură cu morala evanghelică, singura care poate să asigure stabilitate, echilibru și, de-a lungul unei continuități de viziune și de bună conviețuire, într-o atmosferă de pace și respect reciproc, în termeni personali sau colectivi.
În cele din urmă, unitatea, în varianta ei creștină, îl revelează pe om ca persoană, valoros prin ceea cea este, într-un raport constant și activ cu ceilalți, în interiorul unei lumi, pe care ne-o dorim mai bune, și pentru care avem șansa să fim nu doar arhitecți, ci și datoria de a ne arăta constructori activi, valorizând darul, într-o slujire și o lucrare în consecință. Unitatea credinței ne conduce la unitatea înțelegerii, ce stă la baza unității sociale: „Siliți-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Efeseni 4, 3).
Prezența noastră împreună, în cadru festiv, ne așează în această înțelegere, pro cooperare, pentru pace și către unitate, într-un exercițiu nu doar indicativ, ci obligatoriu, de-a lungul și în interiorul unei viziuni creștine, în conformitate cu istoria Europei Christiana.
La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!
† BENEDICT Bistrițeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa