La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în Duminica Sfintelor Paști, 16 aprilie 2023, de la ora 00:00, slujba din Noaptea de Înviere a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, printre care slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

La slujbă au participat mii de credincioși clujeni. Părintele Mitropolit Andrei a oferit celor prezenți Lumina Sfântă de la Ierusalim, cu binecunoscutele cuvinte-îndemn: „Veniţi de luaţi Lumină!”.

De asemenea, în cadrul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură. Ierarhul a vorbit despre tema Scrisorii Pastorale din acest an, intitulată „Pacea vine de la Hristos Dumnezeu”, pornind de la versetul scripturistic „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27).

 

Pastorala la Praznicul Învierii Domnului urmează a fi citită, în prima zi de Paști, la Catedrala Mitropolitană și în toate bisericile și mănăstirile din cuprinsul Eparhiei. Totodată, poate fi citită, integral, AICI.

La finalul slujbei, ierarhul, soborul slujitor și miile de credincioși, cu lumânări în mâini, au efectuat procesiunea de înconjurare a Catedralei, în sunete de clopote şi toacă, cântând troparul pascal „Hristos a înviat!”.

 

Duminică dimineața, de la ora 10:00, la Catedrala Mitropolitană, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei va oficia Sfânta Liturghie pascală și va citi pastorala la Praznicul Învierii Domnului 2023.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close