164 de ani de la Unirea Principatelor Române au fost sărbătoriți printr-un ceremonial militar-religios la Cluj-Napoca, marți, 24 ianuarie 2023, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, situat pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, vizavi de Palatul Administrativ al Instituției Prefectului – Județul Cluj. Au participat reprezentanți ai cultelor religioase, oficialități civile și militare, oameni de cultură și numeroși clujeni.
Cu acest prilej, în fața Monumentului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat o slujbă de Te Deum și a rostit un scurt cuvânt de învățătură.
În cuvântul rostit cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte a vorbit despre importanța acestei zile și i-a îndemnat pe cei prezenți să păstreze unitatea în credință și în lucrare, după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „străduiți-vă să păstrați unitatea Duhului în legătura păcii” (Efeseni 4, 3).
Ceremonia publică, organizată de Primăria municipiului Cluj-Napoca, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Cluj și Divizia 4 Infanterie „Gemina”, a cuprins următoarele momente: prezentarea onorului și salutul Drapelului de luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, rotirea de alocuțiuni cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române, depunerea de coroane și jerbe de flori și defilarea gărzii de onoare.
Alocuțiuni au rostit prefectul județului Cluj, Irina Munteanu, care a dat citire mesajului premierului României, și viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Ștefan Tarcea, care a vorbit despre semnificaţia istorică a zilei.
Manifestarea s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare și tradiționala Horă a Unirii. Garda de onoare a fost constituită din efective ale militarilor Regimentului 317 ISR „Vlădeasa” și Batalionului 55 Comunicații și Informatică „Napoca”, în frunte cu Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.
Scurt istoric
Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, numită și „Mica Unire”, este considerată a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.
După ce, la 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei, de către Adunarea Electivă a Moldovei, la 24 ianuarie, acesta este ales şi domn al Ţării Româneşti, de către Adunarea Electivă a Ţării Româneşti.
Ţelul comun a fost atins la 1 decembrie 1918, când a avut loc Marea Unire: Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Țara Mamă – România.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului