Luni, 2 ianuarie 2023, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei, și a Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfântul Silvestru” din cartierul clujean Sopor, cu prilejul hramului.

De la ora 10:00, în paraclisul parohiei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în frunte cu protopopul de Cluj II – pr. Alexandru Constantin Ciui și preotul paroh Robert Kovacs, care este și redactor la Radio Renașterea.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre importanța succesiunii apostolice a slujirii în Biserică, precum și despre propovăduirea lui Hristos în societate.

„Dacă Dumnezeu ne-a pus într-un loc, ne-a pus să dăm mărturie despre Evanghelia Lui prin tot ceea ce facem acolo. Dacă vrem ca lumea aceasta să se schimbe, este cazul să se schimbe începând cu mine. Până la urmă, lumea sunt eu sau lumea de care dispun sunt eu si dacă eu mă voi schimba, ceilalți se vor schimba în jurul meu. E principiul Evangheliei, este ceea ce, printre altele, ne învață sărbătoarea de azi”, a spus ierarhul.

La finalul slujbei, preotul paroh Robert Kovacs a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântarea adusă la început de an calendaristic, precum și cu ocazia prăznuirii ocrotitorului spiritual.

Pentru implicarea activă în viața și activitățile parohiei, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a acordat diplome de aleasă cinstire profesorilor voluntari de la Școala parohială „Brațele părintești”. Este vorba despre doamna preoteasă Cristina Gabriela Kovacs, Romana Mihaela Frențiu și Florina Began.

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Silvestru” din Cluj-Napoca a fost înființată în anul 2018, la finalul lunii octombrie, pentru creștinii ortodocși aflați în zona noului cartier clujean Sopor. Este singura parohie din Arhiepiscopia Clujului ocrotită de Sfântul Ierarh Silvestru, Episcopul Romei.

Primul hram al parohiei a fost sărbătorit în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la data de 2 ianuarie 2019, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Silvestru.

Momentan slujbele se oficiază într-un paraclis amenajat la parterul unui bloc, pe strada Soporului, nr. 7, sc. B, ap. 12. Aici se desfășoară și Școala parohială „Brațele părintești”, în cadrul căreia copiii sunt catehizați, învață limba engleză, participă la cursuri de chitară și educație muzicală, precum și la ateliere cu tematică religioasă.

„La cele patru cursuri: engleză, abilități practice, chitară și religie, susținute de profesori voluntari, sunt înscriși peste 30 de copii. Aceștia beneficiază, în mod gratuit, de cursuri moderne, precum și de materiale și instrumente muzicale adaptate categoriilor de vârstă”, conform preotului paroh Robert Kovacs, care este și doctorand al Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Mai multe fotografii AICI 

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close