Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit miercuri seara, 14 decembrie 2022, cu tinerele familii care s-au cununat religios în bisericile din Cluj-Napoca în cursul anului 2022.

Devenit deja tradiție, evenimentul s-a desfășurat de la ora 18:00, în Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Zorilor, unde cei recent căsătoriți, alături de preoții care i-au cununat, s-au întâlnit cu Întâistătătorul Eparhiei, în cadrul unei seri duhovnicești.

Cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat o slujbă de Te Deum, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toate darurile și binefacerile revărsate asupra acestor familii.

De asemenea, ierarhul le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură și le-a pus la suflet sfaturi duhovnicești, îndemnându-i ca în viața de familie să cultive bucuriile curate care ne însoțesc toată viața și bucuriile sfinte care încep aici, pe pământ, și ne însoțesc chiar și în veșnicie. La finalul întâlnirii, Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat pe fiecare în parte și le-a oferit o carte de rugăciuni și un calendar tip agendă pentru anul 2023.

 

În cadrul serii, Grupul coral „Anghelos” din Cluj-Napoca a susținut un concert de colinde.

Manifestarea se încadrează în proiectele dedicate pastorației tinerilor și familiilor pe care Arhiepiscopia Clujului le desfășoară la nivel parohial, protopopesc și eparhial.

Prima întâlnire de acest fel a fost organizată în anul 2018 și are ca scop dinamizarea și apropierea tinerelor familii de preoții lor și, implicit, de Biserică, conform celor spuse de promotorul acestui eveniment, preotul Alexandru Constantin Ciui, protopopul de Cluj II.

 

Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Ortodox Cluj II, în colaborare cu coordonatorii cercurilor preoțești din Cluj-Napoca, prin implicarea părintelui protopop Alexandru-Constantin Ciui, a preoților coordonatori: Ioan Turc, Horea Petrea și Dorel Gălan, precum și a celorlalți clerici din protopopiat.

Întrunirea a fost găzduită de Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Zorilor, prin bunăvoința preotului paroh Cornel Felecan și a preotului slujitor Călin Ficior.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close