În ziua cinstirii Sfântului Mare Mucenic Mina, vineri, 11 noiembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit în Parohia „Sfântul Mina” din cartierul clujean Bună Ziua, cu prilejul hramului bisericii parohiale și a împlinirii a 10 ani de la punerea pietrei de temelie.
De la ora 9:30, la demisolul lăcașului de cult, Mitropolitul Clujului a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Cornel Coprean, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru-Constantin Ciui, preotul paroh Dumitru Bărbos, preotul slujitor Iliuță Gabriel Popa și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a îndemnat „să-L mărturisim pe Hristos prin faptele noastre mici și neînsemnate”. Totodată, ierarhul a vorbit despre viața și minunile Sfântului Mare Mucenic Mina, protectorul celor păgubiți.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei alături de un grup de absolvenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
La finalul slujbei, preotul paroh Dumitru Bărbos a mulțumit Părintelui Mitropolit Andrei pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în activitățile parohiei. În semn de prețuire și recunoștință, ierarhului i-a oferit o icoană zugrăvită pe piatră cu Mântuitorul Iisus Hristos.
La Sfânta Liturghie au fost prezenți oameni de cultură și numeroși credincioși. O parte din cei prezenți au participat la slujbă în fața bisericii parohiale.
Scurt istoric
Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” a fost înfiinţată în anul 2008, pentru a deservi credincioșii din cartierul clujean Bună Ziua, cartier ce a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare sporită, atât imobiliară, cât şi demografică.
Piatra de temelie pentru noua biserică parohială a fost pusă în data de 11 noiembrie 2012, de vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul). La început, credincioșii participau la sfintele slujbe într-o bisericuță din lemn, ce a fost binecuvântată pe 11 noiembrie 2009, iar din anul 2016, din ajunul Crăciunului, slujbele sunt oficiate la demisolul noului lăcaș de cult.
La data de 11 noiembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Neophytos Kongai, Episcopul Ortodox de Nyeri și Muntele Kenya, a sfințit icoana Sfântului Mina, realizată pe fațada bisericii, în tehnica mozaic. În prezent, la biserica parohială se execută lucrări de tencuire și placare exterioară.
Din anul 2011, parohia desfășoară și un program recreativ-educativ pentru copii și adulți, cu specific religios. Acesta include diverse activități, printre care un atelier de pictură, activități social-caritabile, vizionări de filme și pelerinaje. De asemenea, în cadrul parohiei funcționează și Asociația „Locul lui Mina”, care dinamizează activitățile socio-culturale din cadrul comunității parohiale.
Comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh Dumitru Bărbos, avându-l alături pe preotul slujitor Iliuță Gabriel Popa.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului