Pentru al 12-lea an consecutiv, în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina, miercuri, 9 noiembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din municipiul Dej, cu prilejul hramului bisericii parohiale.

De la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol  – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul Dejului și parohul bisericii – preotul Ioan Buftea, starețul Mănăstirii Nicula – arhimandritul Nicolae Moldovan, starețul Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Dej – ierom. Fanurie Borza, secretarul Protopopiatului Dej – preotul Gavriil Chirilă, directorul Asociației Filantropia Ortodoxă Dej – preotul Costinel Șoaită și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit credincioșilor despre patima invidiei și despre viața curată a Sfântului Nectarie, model de stăpânire a patimilor.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de teologi al parohiei. La chinonic, interpretele de muzică populară Cristina Beldean Moșuțan, Ioana Breda Morar și Anca Petruțiu au interpretat mai multe pricesne.

La finalul slujbei, parohul comunității, protopopul Ioan Buftea, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor prezenți la cel de-al doisprezecelea hram al bisericii, zi în care s-au împlinit și 102 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Ierarh Nectarie. În semn de prețuire și recunoștință, ierarhului i-a oferit o icoană cu Sfântul Nectarie.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși, precum și a oficialităților civile și militare, în frunte cu primarul municipiului Dej, Costan Morar, și comandantul Garnizoanei Dej, colonelul Ioan Munteanu. O parte din cei prezenți au participat la slujbă în fața bisericii.

Scurt istoric

Parohia Dej V, ocrotită de Sfântul Ierarh Nectarie, este una din parohiile tinere ale orașului, fiind înființată în data de 15 mai 2011, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, pentru a răspunde nevoilor spirituale ale creștinilor de pe strada Crângului. Piatra de temelie a fost pusă în același an, în data de 13 august 2011.

Până în anul 2016, slujbele au fost oficiate într-un paraclis provizoriu, timp în care se lucra la biserica mare de zid. Începând cu slujba Învierii din același an, slujbele se desfășoară în biserica de zid. În prezent, lăcașul se află în proces de pictare, în tehnica frescă.

Săptămânal, în biserica parohiei, se organizează diverse întâlniri și activități, în parteneriat cu Grădinița „Lumea Piticilor” din Dej și cu Liga Tinerilor Ortodocși din Dej.

De asemenea, în sfântul lăcaș se păstrează un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul din Eghina.

Încă de la înființare, parohia este păstorită de preotul Ioan Buftea. Acesta, începând cu data de 14 ianuarie 2015, a fost numit și protoiereu al Protopopiatului Dej.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Dan Popescu

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close