O expoziție de excepție, ce marchează împlinirea a 80 de ani de viață și 50 de ani de activitate artistică ai arhidiaconului Ilarion Mureșan de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Nicula, a fost vernisată vineri, 10 iunie 2022, la Cluj-Napoca, putând fi vizitată până la data de 30 iunie.
Găzduită de Muzeul Etnografic al Transilvaniei din oraș, expoziția aduce în fața publicului un număr simbolic de 80 de icoane pictate pe sticlă, reprezentative pentru întreaga creație a monahului, realizate în perioada 1975-2013.
Evenimentul, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT Cluj), în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei – instituții de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj, Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Nicula, a debutat la ora 19:00, în Sala „Reduta” a Muzeului Etnografic, în prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a starețului Mănăstirii Nicula, arhim. Nicolae Moldovan, a eclesiarhului Catedralei Mitropolitane, arhim. Simeon Pintea, a numeroși oameni de cultură, călugări, clerici și clujeni.
În cadrul evenimentului, moderat de consultantul artistic Grigore Sâmboan, au luat cuvântul pr. prof. dr. Ioan Bizău, cunoscut specialist în artă modernă și contemporană, dar și în teologie liturgică, arta icoanei și arhitectură liturgică, dar și directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, istoricul Tudor Sălăgean.
Apoi, Mitropolitul Clujului a adresat un scurt cuvânt duhovnicesc, în care a vorbit despre importanța icoanei și i-a felicitat pe organizatori pentru acest demers.
Deschiderea expoziției a prilejuit și lansarea albumului „Monahul Ilarion Mureșan – o viață închinată icoanei niculene”, cu icoanele pe sticlă ale arhidiaconului Ilarion Mureșan, editat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și apărut la editura „Tradiții Clujene”. Despre acest volum bilingv (română și engleză), care se bucură de valoroase texte introductive, semnate de pr. prof. dr. Ioan Bizău și de prof. univ. dr. Marcel Muntean, de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a vorbit coordonatorul proiectului, consultantul artistic Consuela Bendea.
Momentul a fost îmbogățit de recitalurile susținute de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de arhid. lect. univ. dr. Daniel Mocanu, și de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” a CJCPCT Cluj, dirijor prof. Ovidiu Barteș, alături de interpreta Mariana Morcan.
La final, managerul CJCPCT Cluj, Adriana Irimieș, a mulțumit tuturor celor implicați și a prezentat o diplomă de aleasă prețuire, pentru neprețuita contribuție la dăinuirea acestui valoros element din patrimoniul românesc, pictura icoanelor pe sticlă niculene, care-i va fi înmânată în perioada următoare monahului iconar, care a lipsit de la vernisaj din motive de sănătate.
Arhidiaconul Ilarion Mureșan a avut o contribuție decisivă la perpetuarea artei pictării icoanelor pe sticlă, specifice centrului de la Nicula. Începând cu 1972, cu talent și tenacitate, părintele a început să picteze icoane pe dosul „glajei”, folosind vechi izvoade niculene din secolele XVIII-XIX, respectând stilul și cromatica vechilor pictori țărani, care au făcut acest centru atât de cunoscut. Totodată, având și un spirit inovator, a dat naștere unor creații proprii, în care elementele bizantine se împletesc cu cele ale picturii naive țărănești, cu accentul pus pe prezența elementelor decorative în compoziție și inserarea unor detalii caracteristice peisajului și satului transilvan. Neobosita și bogata activitate artistică i-a adus recunoașterea și aprecierea, concretizate în numeroase expoziții găzduite în muzee de prestigiu din țară și străinătate.
În paralel, arhidiaconul Ilarion Mureșan și-a dovedit vocația de colecționar, încă de la venirea, în 1962, la Mănăstirea din Nicula. Printr-o campanie asiduă, ce a constat în numeroase deplasări pe teren, a reușit să adune în patrimoniul mănăstirii vechi icoane pe lemn și sticlă. În acest fel, de la aproximativ 10 icoane vechi pe care le avea mănăstirea la sosirea monahului, în 1974 patrimoniul așezământului a ajuns la peste 700 de icoane vechi. După dispariția acestei impresionante colecții în incendiul din 1974, părintele a reluat campania de colectare a unor vechi icoane, care sunt expuse, în prezent, în incinta mănăstirii.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Grigore Sâmboan / Radio Renașterea
Foto credit: Marius Romilă și Darius Echim