Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a organizat luni, 6 decembrie 2021, evenimentul intitulat „Elogiul Seniorilor” și lansarea volumului „Istoricul Eparhiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului (1921-2021) Compendiu”, în contextul manifestărilor cultural-religioase prilejuite de Centenarul Eparhiei Clujului. În această zi s-au împlinit o sută de ani de la întronizarea Episcopului Nicolae Ivan ca prim întâistătător al reînființatei Eparhii a Clujului.
Evenimentul a debutat în Capela Facultății de Teologie Ortodoxă, din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, unde, de la ora 18:00, duhovnicul instituției de învățământ teologic, părintele Grigorie Foltiș, a oficiat o slujbă de Te Deum, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a profesorilor și studenților facultății, precum și a altor invitați de seamă.
Cu acest prilej, la finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei i-a felicitat pe cei șapte profesori care s-au pensionat recent și a vorbit despre importanța și rolul seniorilor în societate.
În continuare, în aula facultății, a avut loc lansarea volumului aniversar „Istoricul Eparhiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului (1921-2021) Compendiu”, coordonat de pr. prof. univ. dr. Alexandru Moraru. Acesta a apărut printr-o colaborare a Editurii Renașterea cu Editura Presa Universitară Clujeană.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a felicitat pe cei ce s-au ostenit și au făcut posibilă apariția acestui volum. Totodată, a vorbit despre faptul că „reînființata Eparhie de la Cluj este moștenitoarea Eparhiei ștefaniene din inima Transilvaniei”.
De asemenea, au luat cuvântul și au prezentat noua apariție editorială: prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române și director al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca; pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca; și prof. univ. dr. Șerban Turcuș, cadru universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca.
„Volumul este o continuare și o completare a celor două ediții, din 2001 și 2006, ale scurtului istoric al Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, semnat de pr. prof. univ. dr. Alexandru Moraru. Acesta cuprinde evenimentele bisericești, culturale, economice, misionar-sociale și ecumenice din cei o sută de ani de existență a Eparhiei Clujului. Cartea pune în lumină realizările ierarhilor care au păstorit eparhia noastră: Episcopul Nicolae Ivan, Mitropolitul Nicolae Colan, Arhiepiscopul Teofil Herineanu, Mitropolitul Bartolomeu Anania și actualul Mitropolit Andrei Andreicuț, la care se adaugă biografiile lor, ale episcopilor-vicari, ale personalului de conducere a Centrului Eparhial, ale părinților protopopi, dar mai cuprinde și o serie de documente privitoare la reînvierea eparhiei, cuvântările ierarhilor cu ocazia alegerii și instalării lor, precum și o secțiune de fotografii, ilustrații și hărți”, a spus consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Cornel Coprean.
„Elogiul Seniorilor”
La finalul lansării, a avut loc evenimentul intitulat „Elogiul Seniorilor”, organizat în cinstea a șapte profesori iesiți la pensie anul acesta. Este vorba despre: pr. prof. univ. dr. Alexandru Moraru (Istoria Bisericii Ortodoxe Române), pr. prof. univ. dr. Ioan-Vasile Leb (Istoria Bisericească Universală), pr. prof. univ. dr. Valer Bel (Dogmatică și Misiologie), prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta (Bioetică creștină), prof. univ. dr. Constantin Măruțoiu (Chimie – Artă Sacră), pr. conf. univ. dr. Ioan Bizău (Teologie Liturgică) și pr. lect. univ. dr. Gheorghe Șanta (Formare Duhovnicească).
Cu acest prilej, cei șapte profesori emeriți au rostit câte un scurt cuvânt despre rolul de dascăl și ascensiunea lor în mediul universitar.
Seara s-a încheiat cu alocuțiunea Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul. Ierarhul și-a arătat bucuria de a participa la acest eveniment de suflet și i-a felicitat pe cei elogiați.
Evenimentul a fost moderat și prezentat de arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul instituției de învățământ teologic clujean, care, din partea facultății, le-a oferit un dar simbolic și un buchet de flori.
Săptămâna Facultăţii
Manifestarea din această seară și Sfânta Liturghie de luni dimineața, 6 decembrie, a încheiat șirul de evenimente religioase și culturale din cadrul Săptămânii Facultăţii, care au loc în fiecare an, în perioada 1-6 decembrie, cu ocazia hramului capelei şi a comemorării ocrotitorului campusului teologic, Episcopul Nicolae Ivan. Au avut loc conferințe, lansări de carte, expoziții de artă, precum și acțiunea de împodobire a bradului și a sediului facultății, cu decorațiuni handmade – confecționate de Voluntarii Facultății împreună cu studenții de la specializarea Artă Sacră și cu membrii Asociației „Chip și Asemănare”.
Centenarul Eparhiei
În perioada 2-11 decembrie 2021, Arhiepiscopia Clujului organizează mai multe evenimente cultural-liturgice dedicate Centenarului Eparhiei Vadului Feleacului și Clujului, printre care și manifesările din cadrul Săptămânii Facultății de Teologie Orodoxă. Șirul evenimentelor se va încheia sâmbătă, 11 decembrie 2021, cu Festivalul-Centenar de colinde şi tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan”. Acesta se va desfășura în aula Facultății de Teologie din Cluj-Napoca, de la ora 11:00. Programul complet și mai multe detalii AICI
Episcopul Nicolae Ivan (17 mai 1855 – 3 februarie 1936) este reîntemeietorul Eparhiei Clujului (de obârșie ștefaniană) care a păstorit cu un neîntrecut har de ctitor. Acesta a lăsat posterităţii actuala Catedrală Mitropolitană, Reşedinţa Eparhială, prima Academie Teologică, Revista Renaşterea și multe altele, dar, nu în ultimul rând, acesta a dus la împlinirea unui vis de veacuri al românilor ortodocşi ardeleni, care şi-au dorit un ierarh al lor în metropola Transilvaniei.
La data de 6 decembrie 1921, în Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca, cunoscută și sub numele de Biserica din Deal, a fost instalat Episcopul Nicolae Ivan. Timp de 12 ani, biserica a avut statut de Catedrală Episcopală, până când a fost sfințită (1933) actuala Catedrală Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului