În seria de manifestări cultural-religioase prilejuite de Centenarul Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, Parohia „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca, în colaborare cu Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – filiala Cluj-Napoca,  a organizat joi seara, 2 decembrie 2021, o masă rotundă și o lansare de carte în cinstea Episcopului Nicolae Ivan, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la alegerea și întronizarea sa ca prim întâistătător al reînființatei Eparhii a Clujului, de obârșie ștefaniană.

Evenimentul a avut loc de la ora 17:00, în biserica parohială „Sfânta Treime”, cunoscută și sub numele de Biserica din Deal, prima biserică ortodoxă din metropola Transilvaniei, unde, în urmă cu 100 de ani, la data de 6 decembrie 1921, a fost întronizat Episcopul Nicolae Ivan. Această biserică a avut statut de Catedrală Episcopală, până când a fost sfințită, în anul 1933, actuala Catedrală Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca.

Personalitatea Episcopului Nicolae Ivan, alegerea și întronizarea sa, precum și realizările impresionante atinse pe parcursul vieţii au fost evocate de:

  • Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului;
  • Prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române și director al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca;
  • Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș – membru corespondent al Academiei Române;
  • Prof. univ. dr. Șerban Turcuș – cadru universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca;
  • Dr. Adrian Crivii – președintele Clubului Oamenilor de Afaceri din cadrul Fundației „Transilvania Leaders”;
  • Dr. Varga Attila – cercetător științific la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca;
  • Dr. Mircea Gheorghe Abrudan – cercetător științific la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca.

De asemenea, a fost lansată și prezentată Monografia Bisericii din Deal, al cărei autor este pr. Florea Mureșanu. Cartea a apărut în anul 1942 și a fost reeditată anul acesta, în contextul Centenarului Eparhiei Clujului. Ediția critică a fost realizată de pr. Cristian Baciu, pr. Florin-Cătălin Ghiț, Varga Attila și Angela Rus.

La eveniment au participat clerici, teologi, profesori, oameni de cultură și reprezentanți ai instituțiilor clujene. Întâlnirea a fost prezentată și moderată de preotul paroh Cristian Baciu, care este și consilierul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului. Acesta le-a prezentat celor prezenți Gramata Mitropolitană care s-a citit acum 100 de ani, la instalarea Episcopului Nicolae Ivan, precum și ziarul Telegraful Român din acea dată, unde sunt consemnate evenimentele reînființării eparhiei și întronizării episcopului amintit. Cele două documente se păstrează în arhiva Arhiepiscopiei Clujului.

 

În cadrul serii, grupul vocal „Anatholis” din Cluj-Napoca a interpretat colinde. Grupul este coordonat de tenorul Florin Pop, care este și dirijorul corului Parohiei „Sfânta Treime”.

La finalul evenimentului, pentru implicarea activă în viața și activitățile Bisericii, în semn de prețuire și recunoștință, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române, Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar istoricului dr. Varga Attila, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, i-a oferit o diplomă de aleasă cinstire.

Manifestările vor continua duminică, 5 decembrie, la Biserica istorică „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca, unde Înaltpreasfințitul Părinte Andrei va oficia Sfânta Liturghie. La finalul slujbei,  prof. univ. dr. Ioan Bolovan va vorbi despre însemnătatea istorică a Centenarului Eparhiei Clujului.

Evenimentele organizate de Parohia „Sfânta Treime” se încadrează în seria de manifestări dedicate Centenarului Eparhiei Vadului Feleacului și Clujului.

 

Scurt istoric

Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca, cunoscută și sub numele de Biserica din Deal, este monument istoric și a fost construită între anii 1795-1796, fiind timp de 136 de ani (1796-1932) singura biserică ortodoxă din Cluj.

De istoria bisericii se leagă şi momentul din anul 1811, când Episcopul Vasile Moga a fost instalat ca episcop al românilor ortodocşi din Transilvania, însă, din cauza presiunilor politice, a părăsit Clujul, fiind nevoit să îşi stabilească reşedinţa la Răşinari. De asemenea, din acest loc a plecat spre Alba Iulia delegația clujenilor care a votat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

La data de 6 decembrie 1921, în această biserică, a fost instalat și Episcopul Nicolae Ivan, reîntemeietorul Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, iar timp de 12 ani biserica a avut statutul de Catedrală Episcopală, până când a fost sfințită (1933) actuala Catedrală Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca. În cadrul lăcașului se păstrează tronul arhieresc în care a fost înscăunat Episcopul Nicolae Ivan.

În ambianţa acestei biserici, pr. Florea Mureşanu, teolog şi cărturar, a coagulat întreaga intelectualitate clujeană interbelică într-un cenaclu la care erau prezente personalități de seamă ca: Victor Papilian, Lucian Blaga, Dumitru D. Roșca, Bartolomeu Valeriu Anania, dramaturgul Ion Luca, criticul literar Dumitru Micu și alții.

În prezent, sfântul locaș, situat pe strada Bisericii Ortodoxe, nr. 10,  este locul de rugăciune al unei foarte vii comunităţi parohiale, unde se desfăşoare mai multe proiecte pentru tineri şi copii, dar şi proiectele sociale: Cantina socială „Sfântul Ioan cel Milostiv”, Casa de oaspeți „Sfântul Ilie”, un program after-school și, cel mai recent proiect, Serviciul de asistență comunitară „Sfânta Treime”.

Comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh Cristian Baciu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Clujului, avându-l alături pe preotul Florin-Cătălin Ghiț, redactor-șef al Revistei Renașterea.

Episcopul Nicolae Ivan (17 mai 1855 – 3 februarie 1936) este reîntemeietorul Eparhiei Clujului (de obârșie ștefaniană) care a păstorit cu un neîntrecut har de ctitor. Acesta a lăsat posterităţii Catedrala din inima orașului, Reşedinţa eparhială, prima Academie Teologică, Revista Renaşterea și multe altele, dar, nu în ultimul rând, acesta a dus la împlinirea unui vis de veacuri al românilor ortodocşi ardeleni, care şi-au dorit un ierarh al lor în metropola Transilvaniei.

„La data de 28 septembrie 2021 s-au împlinit o sută de ani de la alegerea celui dintâi episcop al reînființatei Eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului, în persoana arhimandritului Nicolae Ivan. Momentul alegerii a reprezentat pasul final în procesul de întemeiere a Eparhiei Clujului, desfășurat între toamnele anilor 1919-1921. Cele trei mari etape ale acestui parcurs de doi ani au fost: 1) înființarea Consistoriului Ortodox de la Cluj, de către Congresul Național Bisericesc din Transilvania (septembrie 1919); 2) (re)înființarea Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, conform legilor statului român, de către Parlamentul României (29 martie și 22 iunie) și confirmarea de către Regele Ferdinand I al României (18 iulie 1921); 3) alegerea de către sinodul electoral (15/28 septembrie 1921), hirotonia în treapta arhierească (21 noiembrie/4 decembrie 1921), aprobarea și învestirea de către rege (25 noiembrie/8 decembrie 1921) și instalarea în scaunul eparhial clujean (6/19 decembrie 1921) a primului episcop  – Nicolae Ivan.”, consemnează istoricul dr. Mircea Gheorghe Abrudan. Citește mai multe despre Alegerea primului episcop al Eparhiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului. Procesul verbal al sinodului electoral. Restituiri la centenar (IV).

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close