Unul dintre aspectele vieții religioase creștine este devenirea omului după trăsăturile naturii sale. Acest demers presupune învățarea și educarea sa progresivă, în mai multe etape, conform dezvoltării specifice firii sale. Dintru început relația omului cu Dumnezeu s-a construit sub forma unei creșteri în cunoaștere, la care omul participa în mod conștient și liber, iar Dumnezeu îi descoperea despre Sine atât cât el putea recepta. Revelația lui Dumnezeu făcută omului de-a lungul istoriei a însemnat o adevărată școală a vieții, în care acesta s-a dezvoltat cultural și personal în măsura participării sale la descoperirea divină.
Învățătura, ca experiență a maturizării, este, așadar, esențială în trăirea religioasă descoperită de Hristos lumii, arătând că „aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). În această perspectivă, prima dintre cele trei slujiri ale Mântuitorului Iisus Hristos a fost cea de Profet sau Învățător, începându-și activitatea prin vestirea Evangheliei oamenilor din vremea Sa: „După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Și zicând: S-a împlinit vremea și s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie… Și erau uimiți de învățătura Lui, căci El îi învăța pe ei ca Cel ce are putere, iar nu în felul cărturarilor” (Marcu 1, 14-15, 22).
Apelativul cu care ucenicii se adresau lui Iisus a fost acela de „Rabi”, adică „Învățător”, pentru că timp de trei ani El îi învăța despre tainele lui Dumnezeu și ale lumii Sale. În timpul activității Sale pământești, i-a instruit pe ucenici, arătându-le cât de importantă este învățătura pentru oamenii care se vor apropia de Dumnezeu: „Cel ce va face și va învăța, acesta mare se va chema în Împărăția cerurilor” (Matei 5, 19). De asemenea, în porunca misionară adresată apostolilor Săi după Înviere, Iisus menționa activitatea de învățare ca o lucrare de bază a misiunii Bisericii în lume: „Drept aceea, mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 19-20).
Atât Mântuitorul Iisus Hristos, cât și Sfinții Apostoli și toți propovăduitorii Bisericii, considerau învățătura sau instruirea oamenilor un act foarte important al lucrării misionare, căci aveau nevoie de oameni învățați, care să aleagă să creadă liber, prin propria voință. Era esențial ca cei care ajungeau să creadă în Hristos și în lucrarea Sa mântuitoare să înțeleagă temeinic învățăturile transmise și voia lui Dumnezeu, pentru ca atașamentul lor la Hristos să fie rodul libertății lor și nu a manipulărilor sau constrângerilor de orice fel. Educarea minții, a simțirii și a voinței în sfera libertății și a adevărului era elementul de bază al vieții Bisericii, așa cum au învățat apostolii la „școala” Mântuitorului Hristos. Sfântul Apostol Pavel îi îndeamnă pe creștini: „Stați, deci, tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi și nu vă prindeți iarăși în jugul robiei” (Galateni 5, 1); căci „unde este Duhul Domnului acolo este libertate” (II Corinteni 3, 17).
Oamenii convertiți de bunăvoie la noua viață în Hristos din Biserică, urmau un program catehetic de pregătire și instruire pentru cunoașterea temeinică a conținutului revelat al Evangheliei. Credința nu trebuia să fie rodul emoțional al trăirilor de moment și al influențelor exterioare, ci convingerea temeinică personală că acesta este firescul lucrurilor. Pentru primirea și trăirea ei autentică era nevoie de oameni învățați, liberi, cu o puternică virtute a discernământului, care să nu fie manipulați de oricine sau orice. Prin educație și învățare toți creștinii aveau ca finalitate să ajungă la „unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4, 13).
Manipularea ideologică și atragerea ipocrită a adepților nu a făcut parte niciodată din planul de evanghelizare misionară a lumii în numele lui Hristos, pentru că Biserica nu este o fracțiune politico-socială sau o formațiune ideologico-culturală, care să aibă nevoie de adepți și de putere, ci este viața cea nouă de comuniune în iubire cu Dumnezeu prin Hristos în Duhul Sfânt. Școlile ei au fost după modelul lui Hristos, cu respectul total al libertății personale și cultivarea conștiinței de sine: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos; toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva” (I Corinteni 6, 12). Doar după perioada de instruire, când adeptul era convins de alegerea făcută, primea Botezul și devenea membru al Bisericii lui Hristos. În foarte multe spații culturale aceste școli catehetice au fost primele forme de educație a maselor, indiferent de nivelul lor social.
Sfinții Părinți ai Bisericii, din perioada cristalizării învățăturii de credință și a formelor de cult, erau adepții unei educații complexe a tinerilor creștini: religioase și laice. Ei înșiși au urmat școlile laice importante ale vremii lor din Constantinopol, Atena sau Antiohia, deprinzând cunoștințe de retorică, literatură, filosofie, matematică, astronomie sau chiar medicină. În scrierile lor susțineau educația largă a tinerelor generații, argumentând că atât trăirea religioasă, cât și cercetarea științifică sunt forme complementare ale cunoașterii lui Dumnezeu și a lumii înconjurătoare. Adesea au formulat adevărurile creștine și au explicat textul Scripturii, utilizând concepte și noțiuni ale culturii și filosofiei păgâne, dându-le un sens creștin.
Sfântul Vasile cel Mare recomanda tinerilor să deprindă cultura clasică păgână, cu ajutorul căreia să înțeleagă mai bine noțiunile elementare de bine și rău, de moral sau imoral. Să fie ca albinele, care colindă toate florile, dar iau din fiecare doar ceea ce le este de folos: „Când poeții vorbesc despre faptele bărbaților buni, să-i iubiți și să-i imitați și mai ales să încercați să fiți ca niște oameni ca aceia, dar când vorbesc despre oameni răi, trebuie să evitați imitarea lor, astupându-vă urechile tot atât de bine ca și Ulise în fața cântecelor sirenelor… Trebuie să slujim trupului în cele necesare, iar sufletului să-i dăm ce-i mai bun, spre a-l slobozi, cu ajutorul filosofiei, ca dintr-o închisoare, de legătura cu patimile trupului, ca să facem, în același timp, și trupul stăpân peste patimi” (Omilia a XXII: Către tineri, PSB 17, pp. 569, 577).
Biserica a inițiat și susținut dintotdeauna apariția și dezvoltarea școlilor, ocupându-se adeseori în mod singular de propășirea lor. În societatea românească, primele școli au apărut în sânul Bisericii, care prin modul ei de a fi, știa cât de importantă este învățătura pentru devenirea omului în conștiința de sine. Acestea erau înzestrate cu cărți, dascăli și mijloace educaționale prin care tânărul era instruit și educat în perimetrul culturii generale sau în deprinderea unei meserii. Convingerea era că un om învățat însemna un membru al Bisericii cu o credință bine întemeiată și înțeleasă, cu un descernământ ferm în fața provocărilor vremii. Comunicarea elegantă, buna purtare, gândirea creativă și dreapta judecată au fost valori deprinse în școlile Bisericii prin care oamenii au devenit personalități valoroase ale societății.
Inițiativa Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului de a deschide o școală la Bistrița vine pe filiera acestei tradiții istorice a Bisericii de a educa tinerii. Într-o vreme a ofertelor multiple și a tipurilor felurite de educație, pe care societatea secularizată de astăzi le pune înainte, Biserica vine cu alternativa sa, propunând un model educativ echilibrat și consistent. Prin aceasta tânărul are oportunitatea să se dezvolte armonios și competent, răspunzând chemării timpului pe care îl trăim. Școala primară „Sfântul Stelian” dorește să aducă valorile educaționale perene ale Tradiței în actualitatea modernă, fructificând conținutul lor în formele modernului și așezând modernitatea actuală pe caracterul lor imuabil.
De asemenea, după modelul Sfinților Părinți din veacul primar al Bisericii, Școala primară „Sfântul Stelian” propune o educație culturală și științifică consistentă, armonizată perfect cu normele credinței și trăirii unei vieți de comuniune cu Dumnezeu. Comunicarea și comuniunea cu Dumnezeu și cu lumea înconjurătoare, creația Sa, reprezintă calea optimă de cunoaștere adevărată a realității în care trăim și de înțelegere concretă a sensului existenței noastre. Un om bine pregătit religios și științific are un caracter integru și va lupta cu eficiență atât împotriva iraționalității din jur, reprezentată de necunoaștere și ignoranță, cât și împotriva iraționalității din sinele său, întruchipată de patimile răutății.
Numele pe care îl va purta școala primară din Bistrița, „Sfântul Stelian”, reprezintă a cinstire doxologică a celui care este socotit în Tradiția Bisericii drept „ocrotitorul copiilor”. Sfântul Stelian Paflagonul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 26 noiembrie și a fost un monah pustnic, nevoitor într-o peșteră, fără să fie identificat cu exactitate timpul său. Se știe doar despre el că a devenit vindecător de felurite boli și patimi prin ierburile pustiei, pe care le culegea, și prin rugăciunile stăruitoare către Dumnezeu, pe care le făcea în peștera sa. Cu precădere copiii bolnavi erau aduși la Sfântul Stelian, iar acesta îi tămăduia prin plantele medicinale folosite în acest sens și prin blândețea rugăciunilor adresate lui Dumnezeu. Chiar și după trecerea sa la Domnul, mamele copiilor bolnavi chemau cu credință în rugăciune ajutorul Sfântului Stelian sau zugrăveau icoana lui și copiii se vindecau. Și cei care nu puteau avea copii se rugau Sfântului și dobândeau prin ajutorul său naștere de prunci.
Aceste isprăvi i-au adus Sfântului Stelian faima de ocrotitor și păzitor al copiilor, deși nu se cunosc multe amănunte din viața lui pământească. De aceea, socotim că este potrivit ca școala noastră să poarte numele acestui sfânt ascet al Bisericii lui Hristos, întrucât educarea unui suflet este echivalentă cu vindecarea lui de boala necunoștinței și a lipsei de simțire față de adevăr, bine și frumos. Patronajul Sfântului Stelian reprezintă o garanție a creșterii sănătoase în deplină armonizare cu necesitățile firii a tinerelor generații de elevi, care vor deveni oameni de nădejde, folositori societății și bine ancorați în izvoarele cunoașterii și în tainele Bisericii, bine slujind lui Dumnezeu și oamenilor în era supratehnologizării și a digitalizării vieții de zi cu zi. „Averea bunei educații” va reprezenta comoara și moștenirea cea mai de preț pentru viitorul omenirii, iar Școala primară „Sfântul Stelian” o va propune ca deziderat principal al său și alternativă la paleta educațională a școlii seculare.
Pr. prof. Adrian Cherhaț
Inspector de religie al județului Bistrița-Năsăud
