În ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, luni, 8 noiembrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Neophytos Kongai, Episcopul Ortodox de Nyeri și Muntele Kenya, la Biserica ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul clujean Dâmbul Rotund, cu prilejul hramului lăcașului de cult. Cei doi ierarhi au fost întâmpinați de tineri îmbrăcați în straie populare.
De la ora 10:00, în biserica parohială, Episcopul Neophytos și Episcopul Benedict au oficiat Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Cornel Coprean, protopopul de Cluj II, preotul Alexandru-Constantin Ciui, care este și parohul bisericii, pr. conf. univ. dr. Cristian Sonea, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. John Ngige Njoroge, profesor la Universitatea Metodistă din Kenya, directorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, preotul dr. Bogdan Chiorean, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, vorbind pe tema „Sfinții Arhangheli, foc și lumină”.
La momentul rânduit din cadrul slujbei, PS Benedict a hirotonit întru diacon pe teologul Horațiu Pogăcean. Acesta urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Buru, Protopopiatul Turda.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea. La chinonic, interpreta de muzică populară Maria Mihali, din Maramureș, a interpretat mai multe pricesne.
La finalul Sfintei Liturghii, Episcopul Neophytos le-a pus la suflet celor prezenți un scurt cuvânt duhovnicesc, exprimându-și bucuria de a participa la hramul bisericii.
Părintele protopop Alexandru Constantin Ciui, parohul bisericii, le-a mulțumit ierarhilor pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire, le-a dăruit un epitrahil și omofor arhieresc.
Slujba a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși și tineri îmbrăcați în straie populare. O parte din cei prezenți au asistat la Sfânta Liturghie în fața bisericii, respectând în acest fel măsurile igienico-sanitare.
Scurt istoric
Biserica Parohiei Ortodoxe ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, situată pe strada Corneliu Coposu, nr. 34, din cartierul clujean Dâmbul Rotund, a fost edificată începând cu anul 1938, sub îndrumarea și la inițiativa preotului Gavril Relea. Din cauza vitregiilor vremii, biserica a fost construită pe durata mai multor decenii, lucrările finalizându-se abia în anul 1970, fiind sfințită în data de 14 august a aceluiași an, de Arhiepiscopul Teofil Herineanu.
Înmulțirea numărului de credincioși din cartier a făcut necesară extinderea bisericii. Astfel, în anul 1992, au început lucrările de modificare prin demolarea parțială a bisericii existente și redimensionarea fundației pentru zidirea unei biserici mai mari. Noua biserică a fost sfințită în anul 1998, de Mitropolitul Bartolomeu Anania, preot paroh fiind Nicolae Opriș.
Începând cu luna iunie a anului 2020, ca urmare a autorizării lucrărilor de reparații capitale, biserica a intrat într-un amplu proces de restaurare și înfrumusețare, atât la exterior, cât și la interior.
Lăcașul de cult a fost reabilitat și refațadizat, acoperit cu tablă de cupru, au fost înălțate cruci noi pe cele 7 turle, a fost introdusă încălzirea prin pardoseală și multe altele.
Biserica parohială este deservită de preotul paroh Alexandru-Constantin Ciui, care este și protoiereul Protopopiatului Cluj II, și de preotul coslujitor Vasile-Mihai Pop.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa