La praznicul Schimbării la Față a Domnului, vineri, 6 august 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Mănăstirea Cheile Turzii din localitatea Petreştii de Sus, județul Cluj, cu prilejul hramului așezământului monahal.
De la ora 10:00, la altarul de vară din curtea mănăstirii, Ierarhul a binecuvântat pictura și a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți si diaconi.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Schimbarea la față, sărbătoarea nădejdii”.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala bărbătească „Theophilos” dirijată de preotul Sebastian Zăhan.
La final, părintele stareț Arhim. Teofil Popescu a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor prezenți.
Scurt istoric
Mănăstirea de călugări de la Petreştii de Sus este unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din Transilvania. Istoricul Gheorghe Moldovan, originar din aceste locuri, datează începuturile mănăstirii în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Mult timp așezământul monahal a fost un centru de cultură, destinat educării copiilor şi tinerilor din zonă. Revoluţia de la 1848 a dus la distrugerea mănăstirii, iar în perioada interbelică preotul Vasile Sinu, ajutat de enoriaşi, a refăcut vechea mănăstire, care a fost sfinţită în anul 1937. În 1998, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, a fost reluată construcţia așezământului monahal. În prezent, pe lângă biserica nouă, există un paraclis, un corp de chilii şi anexe. Biserica mare a fost sfințită la data de 6 august 2016, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
Așezământul monahal păstrează spre închinare particele din moaștele Sfintilor Cuvioși Sila, Paisie si Natan, de la Mănăstirea Sihastria Putnei.
Mai multe fotografii AICI. / Foto: Ionuț Chifa