Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a slujit, în Duminica a 6-a după Rusalii, în Parohia „Sfântul Apostol Toma” din Cluj-Napoca. După-masa, a sfințit o icoană a Maicii Domnului pentru comunitatea parohială din Negreni.

De la ora 10, Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit un cuvânt de învățătură despre filantropia creștină:

Istoric

Parohia „Sfântul Apostol Toma” din Cluj-Napoca a fost înfiinţată în anul 1993. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 1996, iar un an mai târziu au demarat lucrările de ridicare a lăcașului de cult. Acestea au fost finalizate în 2005, iar în septembrie 2006 biserica a fost sfinţită de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu.

Biserica, situată pe Calea Dorobanților, are formă de cruce, cu o singură turlă, însă, un element unic în arhitectura sa o constituie mozaicurile exterioare, care îi reprezintă pe cei doisprezece Apostoli.

În ultimii ani au fost executate lucrări de renovare a exteriorului bisericii și s-a amenajat demisolul pentru activități cu tinerii, lăcașul fiind resfințit la data de 22 aprilie 2018, de un sobor de trei ierarhi, în frunte cu Arhiepiscopul și Mitropolitul Andrei.

Parohia este păstorită de preoții Dănuț și Marius Goga.

Icoană a Maicii Domnului, sfințită de Părintele Mitropolit Andrei pentru Parohia Negreni

O icoană a Maicii Domnului, copie a icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula a fost sfințită duminică, 1 august 2021, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Slujba a fost oficiată de la ora 16.00 în incinta Centrului Eparhial din Cluj-Napoca în prezența a numeroși credincioși ai Catedralei Mitropolitane, mulți dintre ei îmbrăcați în costum popular.

Icoana a fost dusă apoi de Protosinghelul Natanael Zanfirache, slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, la Parohia Negreni din Protopopiatul Huedin unde va rămâne definitiv. Potrivit preotului paroh, părintele Marian Văcariu, icoana, donație a unui ieromonah care dorește să păstreze anonimatul, a fost dusă și la Mănăstirea Nicula și atinsă de icoana originală.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close