În Duminica Rusaliilor, 20 iunie 2021, în faţa Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, de la ora 18:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, au oficiat Vecernia plecării genunchilor.

Momentul central al acestei slujbe îl constituie citirea celor şapte rugăciuni, toate în legătură cu sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. Ele invocă ajutorul Sfintei Treimi, amintind de cele șapte daruri ale Sfântului Duh, care s-a pogorât în ziua Cincizecimii. Datorită faptului că cele șapte rugăciuni se citesc stând în genunchi, slujba aceasta se mai numeste și „Vecernia plecării genunchilor”.

De asemenea, au fost rostite rugăciuni pentru rodirea pământului și au fost sfințite spicele de grâu.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a susținut programul catehetic „O seară cu Domnul Hristos și cu Preasfânta Sa Maică”, care are loc în fiecare duminică seara, în cadrul căruia a vorbit pe tema „Darurile pământului”.

 

Răspunsurile la strană au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica”, al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de părintele prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”.

În fiecare an, în această zi, la Cluj-Napoca, după slujba Vecerniei, se organiza tradiționala Procesiune de Rusalii, care, din pricina pandemiei de coronavirus, a fost supendată anul trecut și anul acesta.

Procesiunea de Rusalii, instituită în urmă cu zece ani de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru rodirea pământului şi pentru mediul înconjurător.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close