Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 5 iunie 2021, în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Sâmboieni, Protopopiatul Gherla, județul Cluj.

Cu această ocazie, pe un podium special amenajat în proximitatea bisericii parohiale, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Andrei Budălăcean, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le credicioșilor prezenți pe tema „Siguranță, în brațele Păstorului”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială. În ultimii patru ani, locuința a beneficiat de ample lucrări de renovare și înfrumusețare.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom stravrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe preotul paroh Andrei Budălăcean, iar preotului Gheorghe Mureșan, sub păstorirea căruia au fost construite biserica și casa parohială, i-a oferit Crucea Arhiepiscopală. De asemenea, distincții și diplome de aleasă cinstire au primit toți cei care s-au implicat în viața și activitățile parohiei.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale, a numeroși credincioși și a fiilor satului, mulți fiind îmbrăcați în straie populare.

Scurt istoric

Biserica parohială din Sâmboieni, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, a fost construită între anii 1981-1982, fiind târnosită de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu, la data de 15 mai 1983. După un amplu proces de renovare, la data de 26 iulie 2020, biserica a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

Parohia Sâmboieni deține și o biserică din lemn, monument istoric, construită în anul 1753, conform unei inscripții.

Din punct de vedere administrativ-teritorial, localitatea Sâmboieni aparține de comuna Sânmărtin.

Mai multe fotografii AICI 

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close