În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), 30 mai 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Nușeni, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii bisericii așezământului monahal.

De la ora 8:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit slujba de târnosire a bisericii mănăstirii, cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.

În continuare, de la ora 10:00, la Altarul de vară din curtea mănăstirii, Mitropolitul Clujului a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența oficialităților locale, județene și centrale, precum și a mii de credincioși din toată eparhia, mulți fiind îmbrăcați în straie populare.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean, preotul Cristian Dragoș, protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, protopopul de Dej, preotul Ioan Buftea, protopopul de Huedin, preotul Dan Ionuț Lupuțan, starețul Mănăstirii Nușeni, protosinghelul Paisie Iloaie, stareți și duhovnici de la mănăstirile din eparhie, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Femeia misionar”, explicând că fiecare mamă creștină este misionarul Domnului Hristos nu doar în familia ei, ci și în societate.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal al Parohiei “Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej.

Pentru întreaga activitate administativă și pastoral-duhovnicească, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a ridicat la rangul de arhimandrit pe starețul mănăstirii, protosinghelul Paisie Iloaie, iar pe economul așezământului monahal, ierom. Macarie Cute l-a hirotesit protosinghel.

Primarul comunei Nușeni, Ioan Mureșan, precum și ctitorii principali Călin Onița și Vasile Kontra au primit „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului. Totodată, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Nechita-Stelian Dolha, a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni. De asemenea, alți ctitori și binefăcători au primit distincții și diplome de aleasă cinstire.

La final, părintele stareț Paisie Iloaie a mulțumit ierarhului, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor ce au ajutat la ctitorirea și edificarea mănăstirii, îndemnându-i pe credincioși să își apere credința la fel ca strămoșii lor. Totodată, Înaltpreasfinției Sale i-a daruit o icoana cu Sfântul Ierarh Andrei Șaguna.

 

Scurt istoric

Inițiativa înființării Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din localitatea bistrițeană Nușeni, Protopopiatul Beclean, a aparținut vrednicului de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu. Acesta a aprobat, în 1991, înființarea unei mănăstirii în ținutul său natal, pe un teren obținut în 1923 de Episcopul Nicolae Ivan, de la a cărui hirotonie întru episcop se împlinesc anul acesta 100 de ani.

Biserica de zid a mănăstirii, construită în perioada 2002-2012, este închinată Sfântului Proroc Ilie și se înscrie în stilul bisericilor ortodoxe, având renumitul model arhitectural nord-moldovenesc, cu altar, naos, pronaos și pridvor. Sfântul locaș este împodobit cu pictură în tehnica fresco, realizată de pictorii Ioan și Daniela Moldoveanu, din București, împreună cu ucenicii lor.

În anul 2012, cu ocazia prăznuirii hramului, au fost aduse și așezate spre închinare părticele din moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion, care se păstrează la Mănăstirea Halmyris din județul Tulcea.

În prezent, la Mănăstirea Nușeni se lucrează la un nou centru cultural, care va cuprinde o sală de ședinte, bibliotecă și alte anexe.

Obștea este formată din 20 de călugări, stareț fiind arhimandritul Paisie Iloaie, care desfăşoară o amplă activitate misionară, implicându-se în diverse campanii umanitare și acțiuni filantropice.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close