Suntem în plină perioadă a Postului Mare. Îl auzim pe Domnul Hristos care ne zice și nouă, ca și ucenicilor: „Iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor și a cărturarilor, și-L vor osândi la moarte; și Îl vor da pe mâna păgânilor, ca să-L batjocorească și să-L biciuiască și să-L răstignească, dar a treia zi va învia” (Matei 20, 18-19).
Celebrările liturgice ne arată și cum răspundem noi la această atenționare a Mântuitorului: „Mergând Domnul spre Patima cea de bunăvoie, a zis Apostolilor pe cale: Iată ne suim în Ierusalim, și Se va da Fiul Omului precum scrie pentru Dânsul. Să venim dar și noi cu gânduri curate, să mergem împreună cu Dânsul și împreună să ne răstignim, și să ne omorâm pentru Dânsul, despre desfătările lumești; ca să și viețuim împreună cu Dânsul”[1].
Este clar: pentru a învia și a viețui împreună cu El trebuie să ne și „omorâm” pentru Dânsul. Lucrul acesta încercăm să-l facem în Postul Mare. De aceea o altă cântare ne și face atenți: „Vremea Postului să o începem cu bucurie, supunându-ne pe noi nevoințelor celor duhovnicești. Să ne lămurim sufletul, să ne curățim trupul. Să postim precum de bucate, așa și de toată patima, desfătându-ne cu virtuțile Duhului. Întru care petrecând cu dragoste, să ne învrednicim toți a vedea preacinstită patima lui Hristos Dumnezeu, și Sfintele Paști, duhovnicește bucurându-ne”[2]. Sau cum zice Sfântul Apostol Pavel: „M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2, 20).
Este limpede că postul de bucate trebuie dublat de postul de răutate. Ba, aș spune, că postul de bucate fără postul de răutate nu valorează mare lucru. Postul de bucate constituie suportul postului de răutate. Sărbătoarea Paștilor trebuie să ne prindă mai buni, mai duhovnicești, mai altruiști, mai filantropi.
Tata, Dumnezeu să-l odihnească, ne relata o povestire care sublinia faptul că postul de bucate fără postul de răutate nu are valoare. Și povestirea zice că un om și-a luat boii să-i ducă la târg. Târgul era în localitatea învecinată, iar drumul trecea printr-o pădure. Ziua de târg era vinerea. S-a dus la târg, și-a vândut boii, și-a pus banii în trăistuță, și se întorcea acasă tot prin pădure. O bandă de hoți l-au prins, i-au dat în cap, l-au omorât și i-au luat banii din trăistuță. Ce au mai aflat în trăistuță? Un colț de pâine și o fărâmă de slănină. Văzând slănina au zis: astăzi e vineri, nu mâncăm slănină! Postire de bucate fără postire de răutate.
În această perioadă, la postul de bucate, la postul de răutate, adăugăm lectura Sfintelor Scripturi, adăugăm o bună spovedanie și multe acte de filantropie. Cu alte cuvinte, postul trebuie să fie integral, și nu unul formal. Iar la acest post, ne rugăm lui Dumnezeu să-Și adauge harul Lui. Lupta pe care trebuie să o ducem este deosebit de aprigă, și nu una formală, pe care s-o ducem numai cu puterile noastre omenești.
Modele în această luptă duhovnicească ne stau sfinții. De aceea, în a IV-a duminică din Postul Mare ne aducem aminte de Sfântul Ioan Scărarul, iar în a V-a duminică de Sfânta Maria Egipteanca. Amândoi mari nevoitori și exemple absolute de postire și de pocăință. În „Scara Raiului” Sfântul Ioan Scărarul ne spune că „de multe ori dracul se așază în stomac și nu lasă pe om să se sature, chiar de ar mânca tot Egiptul și ar bea Nilul întreg”[3].
Iar Maria Egipteanca, pentru 17 ani petrecuți în Alexandria desfătându-se cu toate păcatele, s-a nevoit în pustiul Iordanului 47 de ani. Avea la ea doar trei pâini și jumătate și iarba câmpului. Întâlnind-o Avva Zosima, observa când se ruga că se ridica un cot de la pământ. Sfântul Sofronie al Ierusalimului, scriindu-i viața, a mărturisit: „am scris-o după puterea mea. N-am vrut să prefer altceva decât adevărul. Dumnezeu, care răsplătește cu dărnicie pe cei ce scapă la Dânsul, să dea ca răsplată folosul celor care vor citi povestirea, iar pe cel care a poruncit să fie scrisă să-l învrednicească a-l face părtaș stării și vredniciei acestei fericite, despre care vorbește povestirea”[4].
Pe lângă acest exercițiu de renunțare, de nevoință, pe care-l pretinde Postul Mare, un alt aspect al răstignirii îl reprezintă necazurile și încercările care vin peste oameni. Mântuitorul ne-a avertizat că „în lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Sfântul Petru ne atenționează: „Iubiților, nu vă mirați de focul aprins între voi spre ispitire, ca și cum vi s-ar întâmpla ceva străin, ci întrucât sunteți părtași la suferințele lui Hristos, bucurați-vă, pentru ca și la arătarea slavei Lui să vă bucurați cu bucurie mare” (I Petru 4, 12-13).
S-ar putea ca fiind bolnav, infirm, chinuit, țintuit la pat, să nu mai ai mângâiere și speranță. Îți aduci aminte că în clipele fericite ale vieții tale te bucurai de vizitele prietenilor, și acum ele devin tot mai rare. Medicul conștiincios și prieten încearcă să te ajute. Cuvântul Scripturii îți spune „cinstește pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că și pe el l-a făcut Domnul” (Iisus Sirah 38, 1).
Și totuși, Mântuitorul le spune tuturor celor necăjiți, pe umerii cărora crucea apasă greu: „Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară” (Matei 11, 28-30).
Răstignirea pe Crucea Mântuitorului, din punct de vedere spiritual se face cu ajutorul a patru cuie: aducerea aminte de moarte; aducerea aminte de judecată; aducerea aminte de rai și aducerea aminte de iad. Aceste patru realități te fac să rămâi aproape de Mântuitorul, să nu trăiești la întâmplare, ci să trăiești după Evanghelia Lui.
Răstignindu-te cu ajutorul mijloacelor de nevoință pe care le-am amintit, răbdând toate necazurile ce vin asupra ta, vei și învia dimpreună cu Hristos. Lucrul acesta ni-l spune și Canonul Învierii: „Ieri m-am îngropat cu Tine, Hristoase; astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine; Însuți împreună mă preamărește, Mântuitorule, întru Împărăția Ta”[5].
†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
[1]Triodul, E.I.B.M.B.O.R., 1986, p. 478.
[2]Ibidem, p. 97.
[3]Filocalia, E.I.B.M.B.O.R., București, 1980, p. 217.
[4]Triodul, op. cit., p. 656.
[5] Slujba Învierii, E.I.B.M.B.O.R., București, 2010, p. 27.
*Articol apărut în Revista Renaşterea, serie nouă, anul XXXII, nr. 4 (372), aprilie, Cluj-Napoca, 2021, pp. 1-2.
Foto credit: Darius Echim /Mitropolia Clujului
