În Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci), 4 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității parohiale din Cornești, Protopopiatul Huedin. După obiceiul strămoșesc, la intrarea în sat, ierarhul a fost întâmpinat de o caleașcă trasă de cai.
Cu prilejul vizitei pastorale, Preasfinția Sa a binecuvântat noul iconostas din paraclisul de la demisolul bisericii parohiale cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”. În continuare, în biserica parohială, conform rânduielii din duminica a 3-a din Postul Mare, ierarhul a săvârșit ritualul scoaterii Sfintei Cruci, pe care a așezat-o în mijlocul bisericii, spre închinarea credincioșilor. Apoi, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Din sobor au făcut parte: protopopul de Huedin, preotul Dan Ionuț Lupuțan, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Dănuț Gheorghe Pintea, preotul Ioan Vesa, tatăl ierarhului (Parohia Sartăș, județul Alba), precum și alți clerici invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură pe tema „Crucea, odihna lui Hristos”, în cadrul căruia le-a vorbit celor prezenți despre însemnătatea Sfintei Cruci în viața Bisericii și a oricărui creștin.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Parohiei Cornești, dirijat de către arhidiaconul Daniel Mocanu. La finalul slujbei, interpreta de muzică populară Oana Bozga-Pintea a interpretat mai multe pricesne.
Scurt istoric
Lucrările de construcție la noua biserică parohială din Cornești, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, au demarat în luna septembrie a anului 2010. Acestea au fost finalizate prin purtarea de grijă a preotului paroh Dănuţ Gheorghe Pintea, lăcașul de cult fiind sfințit la data de 14 mai 2017, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor de ierarhi și preoți.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Cătălin Pătru