O ceremonie de comemorare a martirilor și eroilor neamului românesc Horea, Cloşca şi Crişan, conducătorii Răscoalei ţărăneşti de la 1784-1785, a avut loc duminică, 28 februarie 2021, la grupul statuar al celor trei martiri, de pe strada „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, cu prilejul împlinirii a 236 de ani de la execuţia acestora, prin tragerea pe roată, la Alba Iulia.

Evenimentul a debutat la ora 13:30 cu intonarea Imnului Național al României, după care Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de un sobor de clerici, a oficiat o slujbă de pomenire, în prezența oficialităților locale, a reprezentanților mai multor instituții publice, a numeroși clujeni, istorici și oameni de cultură.

În cuvântul evocator rostit cu această ocazie, pornind de la afirmația Domnului Iisus Hristos, din Evanghelia după Ioan, capitolul 15, versetul 13: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a arătat cum, din dragoste de patrie, „cei trei eroi și-au pus sufletul și viața pentru conaționalii lor”.

De asemenea, ierarhul a subliniat, cu regret, că în sufletele tinerilor de astăzi „sentimentele patriotice nu mai sunt aşa de puternice cum am dori noi să fie” şi a evidenţiat rolul multiplu pe care îl au astfel de evenimente.

Manifestările ca cea de faţă, pe lângă faptul că îi onorează pe cei plecaţi în eternitate, au şi un rol pedagogic, şi anume de a-i învăţa pe cei de astăzi că pe jertfa lor se întemeiază o patrie, aşa cum mântuirea lumii întregi se întemeiază pe jertfa Mântuitorului.

De asemenea, primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, prof. dr. Tudor Sălăgean, au rostit scurte alocuțiuni despre cei trei conducători ai răscoalei și despre importanța zilei, în special pentru românii din Transilvania.

Apoi, în fața grupului statuar Horia, Cloșca și Crisan au fost depuse coroane și jerbe de flori.

Un scurt program artistic a fost suținut de poetul Sandu Cătinean, precum și de ansamblurile folclorice „Dor Transilvan” și „Rapsodia Someșană” ale Companiei de Transport Public din Cluj-Napoca.

Evenimentul a fost organizat de Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România, în colaborare cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Divizia 4 infanterie „Gemina”, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, Despărțămîntul Cluj al Societății Astra, Societatea culturală „Carpatica” și Societatea „Bogdan Vodă”.

 

Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan a fost una dintre cele mai importante mişcări sociale de la sfârşitul veacului al XVIII-lea, cu un mare rol în cristalizarea conştiinţei naţionale a românilor din Munţii Apuseni, contribuind la succesul Revoluţiei de la 1848 din Transilvania şi la Marea Unire din anul 1918.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close