Se împlinesc în această toamnă o sută de ani de la alegerea, hirotonirea și instalarea episcopului Nicolae Ivan în tronul reînființatei Eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului. Era omul providențial rânduit de Dumnezeu ca să dea viață Eparhiei care era moștenitoarea spirituală a fostei Mitropolii de la Feleac și a Episcopiei de la Vad, ambele ctitorite de Sfântul Ștefan cel Mare. Vitregia vremurilor le-a desființat, iar credincioșii ortodocși de pe aceste plaiuri au avut multe necazuri și suferințe.
Episcopul Nicolae Ivan venea cu un geamantan, dar cu multă experiență administrativă și pastorală, iar când a plecat la Domnul ne-a lăsat impunătoarea Catedrală din Cluj, biserica „Sfântul Nicolae”, Academia Teologică, Reședința Eparhială, revista „Renașterea”, multe clădiri utile, așezăminte spirituale, așezăminte economice, așezăminte culturale, tipografia și nenumărate biserici în toată Eparhia.
Se știe că însuși Sfântul Andrei Șaguna „a dorit această Eparhie a Clujului reînviind pe aceea care a existat în satul Feleac de lângă Cluj, apoi nu se poate uita dureroasa experiență trecută că peste un sfert de milion de ortodocși din nordul Ardealului au fost lăsați pradă prozelitismului”[1].
Congresul Național bisericesc hotărâse în 1909 înființarea episcopiei de la Cluj, iar prin decizia de pe 3 / 17 februarie 1919, asesorul Nicolae Ivan pune din nou cu insistență problema în Consiliul Arhiepiscopiei Sibiului. Raportul său îl va dezbate Sinodul arhidiecezan în ședința din 17 / 30 aprilie 1919. Cu toate încercările de tergiversare, problema a fost rezolvată.
Pe 3 iunie 1919 are loc ședința plenară a Consistoriului Arhiepiscopiei din Sibiu, care decide convocarea Sinodului extraordinar al Arhiepiscopiei pe data de 7 / 20 iulie 1919, pentru alegerea Consistoriului de la Cluj. La data respectivă s-au ales membrii Consistoriului de la Cluj, președinte al acestuia fiind ales asesorul Nicolae Ivan.
Omul acesta harnic, priceput în administrație, propune la sfârșitul sinodului aprobarea unui hrisov de ctitorie pentru ridicarea catedralei din Cluj. Se apuca de o muncă titanică la cei 66 de ani ai săi. Abia venit în Cluj, la 1 octombrie 1919, va închiria în Piața Unirii, nr. 11, câteva camere pentru birourile Consistoriului și locuința sa.
Consistoriul, de comun acord cu Mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan, va convoca Sinodul electoral pe data de 28 septembrie 1921 în Biserica ortodoxă parohială din Cluj. Cei doi candidați erau Președintele Consistoriului, Nicolae Ivan, și profesorul dr. Pavel Roșca de la Seminarul Teologic „Andreian” din Sibiu.
Alegerea a fost condusă de Mitropolitul Nicolae Bălan, iar din cei 60 de deputați eparhiali cu drept de vot după Statutul Organic, au fost prezenți 59. Arhimandritul Nicolae Ivan și profesorul Pavel Roșca, fiind candidați, n-au avut dreptul la vot.
Cei mai mulți îl preferau pe Arhimandritul Nicolae Ivan, dar și gruparea minoritară a profesorului Pavel Roșca avea câțiva susținători, mai ales printre universitari. Marele profesor preot Ioan Lupaș era însă de partea Arhimandritului Nicolae Ivan.
Scrutinul s-a încheiat cu 31 de voturi pentru Arhimandritul Nicolae Ivan și cu 26 de voturi pentru profesorul Pavel Roșca. Mitropolitul Nicolae Bălan „a declarat ales ca episcop al Clujului pe Arhimandritul Nicolae Ivan, fără să țină nicio alocuțiune legată de acest act electoral, spre deosebire de alegerea de la Oradea, unde a elogiat pe nou alesul episcop Roman Ciorogariu…”[2].
A știut însă Nicolae Ivan, noul episcop, să aplaneze divergențele dintre părți și să ajungă ca pe unii dintre cei ce erau în expectativă să și-i câștige în calitate de colaboratori. Arhimandritul Nicolae Ivan a fost hirotonit episcop la Sibiu pe 21 noiembrie / 4 decembrie 1921 în catedrala „pentru a cărei edificare lucrase, ca asesor consistorial în Sibiu, deosebit de mult”[3].
Instalarea episcopului Nicolae Ivan în scaunul vlădicesc s-a făcut în ziua de 6 / 19 decembrie 1921 în Biserica parohială „Sfânta Treime” din Cluj. Actul instalării l-a săvârșit episcopul Roman Ciorogariu, ca trimis al Mitropolitului Nicolae Bălan, în prezența oficialităților. Episcopul Roman a spus între altele: „Episcopul Nicolae Ivan a răsărit din Biserică și a lucrat în duh bisericesc o viață întreagă, a fost hărăzit să intre în moștenirea episcopiei create de Ștefan cel Mare. Activitatea de până acum a noului episcop este, tocmai prin rezultatele cucerite de el, o garanție că va continua în viitor să promoveze interesele Bisericii și ale neamului românesc”[4].
Episcopul Nicolae Ivan, având mare evlavie față de Sfântul Ștefan cel Mare, primul întemeietor al Eparhiilor Vadului și Feleacului, a organizat în septembrie 1922 „un pelerinaj istoric la Mănăstirea Putna”. Ecoul acestui pelerinaj, cu participanții importanți care au luat parte la el, a fost unul de excepție.
„Drumul până în Bucovina a fost pentru pelerini o neîntreruptă sărbătoare. Pe tot parcursul drumului, de la Cluj până la granița «Dulcei Bucovine», ei sunt așteptați de popor, de oficialități și de armată. Clopotele bisericilor sunau, coruri de copii cântau și până și lucrătorii de la adunatul otăvii, din preajma drumului lor, își descoperea capul, în semn de închinare. Trenul ducea doar inima ardelenilor să se închine lui Ștefan cel Mare, Domnul Moldovei și ctitorul de așezăminte, reînviate, în Ardealul cu un trecut atât de zbuciumat”[5].
Sunt multe realizările ce ne-au rămas de la Episcopul Nicolae Ivan, dar dintre toate se remarcă ctitoria lui de suflet: Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj. Avea experiența ridicării catedralei din Sibiu, iar în ce privește proiectul care a ieșit premiat la concurs, el e fost realizat de arhitecții C. Pomponiu și G. Cristinel. Executant al lucrărilor a fost Tiberiu Ieremia din București.
Piatra de temelie s-a pus duminică 7 octombrie 1923 de către un sobor alcătuit din Mitropolitul Nicolae Bălan de la Sibiu, Episcopul Nicolae Ivan de la Cluj, Episcopul Roman Ciorogariu din Oradea și Nichita Duma de la Argeș, pe lângă care au fost prezenți 12 protopopi, 8 parohi și 3 diaconi.
Înainte de punerea pietrei de temelie se oficiase Sfânta Liturghie în biserica din strada Bisericii Ortodoxe și s-a făcut procesiune de acolo până la locul de edificare a Catedralei, în prezența autorităților civile, a clerului și a credincioșilor din satele apropiate. Și cum comentează cronicarii „venise obștea românească să asiste la acest act epocal, când s-a început clădirea acestui simbolic monument al ortodocșilor români din Transilvania. Ca o concretizare a dreptății istorice și a libertății politico-religioase, Catedrala Ortodoxă se așeza în mijlocul acestui oraș, martor al atâtor evenimente și al atâtor suferințe naționale”[6].
Lucrările au durat zece ani, eforturile edilitare fiind deosebite, dar pe 5 noiembrie 1933 Catedrala a fost sfințită. Din soborul sfințirii au făcut parte: Patriarhul Miron Cristea, Episcopul Nicolae Ivan, Episcopul Nichita Duma, Episcopul Ioan Stroia, Episcopul Grigorie Comșa, Arhiereul Vasile Stan și Arhiereul Andrei Magier. A fost prezent Arhimandritul Policarp Morușca și mulțime de protopopi, preoți și diaconi. Răspunsurile la slujbă au fost date de către trei coruri minunate: Corul Episcopiei, Corul Operei Române și Corul Școlii Normale de fete.
În cuvântul său Episcopul Nicolae Ivan a spus, printre altele: „sub bolta acestei sfinte catedrale ortodoxe, urmașii din veac în veac, în deplină dragoste frățească și unire sufletească, să-și înalțe gândul neprihănit spre rugăciune continuă pentru consolidarea Statului român întregit, pentru progresul sfintei noastre Biserici și pentru slava Domnului”[7].
Erau de față Regele Carol al II-lea dimpreună cu Mihai, Marele Voievod de Alba Iulia, nenumărate personalități culturale și politice, precum și mulțime de credincioși. Profesorul Alexandru Lapedatu, membru al Adunării Eparhiale, vorbind în numele acesteia, i s-a adresat astfel Episcopului Nicolae Ivan: „Vă privim și vă considerăm a fi întemeietorul, adevăratul întemeietor al acestei Catedrale, la fel cum sunteți întemeietorul, adevăratul întemeietor al Eparhiei noastre. Nu mai există astăzi nimeni care să conteste această realitate și nimeni care să nu subscrie, împreună cu noi, acestui fapt”[8].
O altă grijă și preocupare serioasă a Episcopului fondator a fost cea legată de formarea clerului. Așa se face că la 1 octombrie 1924 se deschide în Cluj Academia Teologică. La început studiile durau trei ani, iar în anul următor trec la patru ani.
E greu de făcut o trecere în revistă a tuturor realizărilor acestui om trimis de Dumnezeu pentru Eparhia Clujului. Revista oficială „Renașterea”, librăria eparhială, muzeul, tipografia și multe altele au stat în atenția Episcopului ctitor. Nu mai pomenim de grija pe care o avea față e preoții săi, față de viața familiilor lor.
Este greu, așa cum am subliniat, să rezumăm în câteva pagini activitatea acestui titan al Bisericii noastre. În Cluj toate grăiesc și mărturisesc despre misiunea lui. Când va pleca la Domnul, Sextil Pușcariu încearcă să facă o sinteză: „Cu perseverența de fier a Mărgineanului din sudul Ardealului (se născuse în Aciliu, jud. Sibiu), cu energia-i fără pereche, cu inteligența țăranului român deprins să se descurce din cele mai grele situațiuni, cu înțelepciunea câștigată printr-o experiență îndelungată, cu cunoașterea neîntrecută a oamenilor și a locurilor, cu sincera dragoste de neam, cu robustețea unui optimism întemeiat pe credință și mai ales cu cea mai nobilă dintre pasiuni, patima muncii, el a izbutit să întemeieze din nimic o episcopie ortodoxă și să facă din ea o fortăreață a românismului și a ortodoxiei în inima Ardealului, tot atât de măreață ca bolta Catedralei ridicată de el și tot atât de puternică ca zidurile ce o sprijinesc”[9].
Episcopul Nicolae Ivan, încărcat de realizări și lăsându-ne o moștenire frumoasă, se va muta la Domnul pe 3 februarie 1936. Înmormântarea s-a făcut joi, 6 februarie 1936, slujind Mitropolitul Nicolae Bălan, împreună cu episcopii de Caransebeș și Arad; din sobor au făcut parte consilierii eparhiali și protopopii eparhiei, fiind de față reprezentanții autorităților civile, militare și bisericești, precum și mulțime de credincioși.
Sicriul cu trupul său a fost depus în necropola de sub altarul Catedralei pe care o zidise, unde se odihnește în așteptarea nemuririi celei fericite, după cuvântul Mântuitorului pe care L-a slujit cu drag și dăruire: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine, nu va muri în veac” (In. 11, 25-26).
† ANDREI
Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și
Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului
[1] Episcopul Nicolae Ivan, 1855-1936, Ctitorul reînviatei Eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului, Studii și documente, Editura Renașterea, 2015, p. 84.
[2] Ibidem, p. 95.
[3] Ibidem, p. 96.
[4] Ibidem, p. 97.
[5] Ibidem, p. 99.
[6] Ibidem, p. 121.
[7] Ibidem, p. 125.
[8] Eparhia Vadului, Feleacului și Clujului la 90 de ani, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2012, p. 2012, p. 14.
[9] Ibidem, p. 132.
*Articol apărut în Revista Renaşterea, serie nouă, anul XXXII, nr. 1 (369), ianuarie, Cluj-Napoca, 2021, pp. 1-2.
