În a doua zi de Crăciun, 26 decembrie 2020, la sărbătoarea Soborului Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a subliniat bucuriile lăuntrice pe care ni le dăruiește Dumnezeu.
La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Marian-Florin Broca, care urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Iacobeni, Protopopiatul Turda.
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este unul dintre cele mai importante monumente de artă românească din Ardeal. Este primul edificiu monumental edificat după Marea Unire de la 1 decembrie 1918. A fost construit în stil neobizantin, cu elemente româneşti, între anii 1923-1933, din iniţiativa şi sub supravegherea vrednicului de pomenire Episcop Nicolae Ivan. La sfinţirea Catedralei, în data de 5 noiembrie 1933, au fost de faţă Patriarhul Miron Cristea, Regele Carol al II-lea, Marele Voievod Mihai, Principele Nicolae, Primul-ministru Alexandru Vaida-Voevod, membri ai Guvernului şi mari demnitari ai Statului Român.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Cristian Ciurdar