Joi, 17 decembrie 2020, la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului a avut loc cea de-a doua întâlnire din acest an a ierarhilor din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, membrii Sinodului Mitropolitan au evaluat viaţa bisericească și activitățile misionare desfășurate pe cuprinsul Mitropoliei și au discutat unele probleme de ordin administrativ-bisericesc, patrimonial sau disciplinar.

Sinodul Mitropolitan se reunește de mai multe ori pe parcursul unui an, prilej cu care sunt discutate probleme privind intensificarea misiunii pastorale în comunitate și chestiuni de ordin administrativ.

Printre subiectele aflate pe ordinea de zi, în cadrul ședinței s-a discutat și despre viitorul parohiilor mici de la sate, precum și despre școlile teologice:

 „Întâi de toate, s-a discutat despre doi părinți protosingheli, care merită să fie ridicați la rangul de arhimandrit, și după cum statutul Bisericii Ortodoxe Române cere acest lucru, astăzi au fost discutați cei doi. Apoi, propunerile vor fi înaintate Sfântului Sinod.

A fost prezentat statutul cimitirelor și regulamentul cimitirelor, deja aprobat de către Sfântul Sinod. O altă problemă ce ne-a preocupat a fost cea legată de școlile teologice, de studenții noștri teologi, de modalitatea prin care ei pot trece dintr-o eparhie într-alta.

Ne-a preocupat și viitorul parohiilor mici și modeste, care, momentan, foarte greu pot fi repartizate unui tânăr sau altuia; rămânând ca alte lucruri care vor mai interveni, să le discutăm la următorul sinod mitropolitan”, a spus, la final, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Mitropolia Clujului, Maramureșului şi Sălajului are în componenţă trei Eparhii: Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Episcopia Maramureșului și Sătmarului și Episcopia Sălajului.

Membrii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului sunt: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte PETRONIU, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Părinte BENEDICT Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului și Preasfințitul Părinte TIMOTEI Sătmăreanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Potrivit Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, aflat în vigoare, Mitropolitul, împreună cu Arhiepiscopii, Episcopii, precum şi Episcopii-vicari şi Arhiereii-vicari de la Eparhiile sufragane, alcătuiesc Sinodul Mitropolitan.

Sinodul Mitropolitan coordonează activităţile comune ale Eparhiilor din Mitropolie, în limitele înscrise în sfintele canoane precum şi normele statutare şi regulamentare în vigoare.

Acesta veghează ca pe cuprinsul Mitropoliei, prin consultare şi cooperare ierarhică, să fie apărate şi promovate credinţa ortodoxă, unitatea liturgică şi disciplina canonică a clerului şi monahilor, precum şi întrajutorarea frăţească între Eparhii.

 

Mai multe fotografii AICI 

Text și foto: Arhid. Ionică Torcoș / Episcopia Sălajului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close