Ziua Naţională a României a fost sărbătorită marți, 1 Decembrie 2020, în toate oraşele ţării printr-o suită de manifestări religioase şi militare, în format restrâns. În toate bisericile ortodoxe au fost oficiate slujbe de Te Deum și de pomenire a eroilor neamului.

La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, începând cu ora 11:00, slujba de Te Deum a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de un sobor de clerici.

Ierarhul a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate peste țară și popor. Totodată, s-a rugat pentru eroii neamului românesc, care, prin jertfa lor, au înfăptuit unitatea naţională a românilor în anul 1918.

De asemnenea, Părintele Mitropolit Andrei a adresat un cuvânt evocator în care a vorbit despre credința și dragostea pentru neam și țară a înaintașilor, ca model pentru autoritățile de astăzi, pornind de la cuvintele lui Avram Iancu: „Unicul dor al vieții mele este să-mi văd națiunea fericită”.

 „«Unicul dor al vieții mele este să-mi văd națiunea fericită». Acest cuvânt l-am luat de la Avram Iancu, care străjuiește Catedrala noastră. Acesta trebuie să fie dezideratul tuturor bărbaților care conduc destinele acestui neam. (…) I-am face atenți la aceste cuvinte pe toți oamenii politici și le-am repeta dezideratul pe care ni l-a lăsat Avram Iancu”, a spus ierarhul.

 

La acest moment de rugăciune au participat autoritățile militare și civile, oameni de cultură, teologi și istorici, printre care Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, Preasfințitul Florentin Crihălmeanu, și prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean.

De la ora 12:00, în Piața Mihai Viteazul, în prezența ÎPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a autorităților locale, județene și centrale, a avut loc acordarea onorului, salutul Drapelului de luptă, intonarea Imnului Național al României, și depunerea de coroane și jerbe de flori la monumentul voievodului Mihai Viteazul.

În cadrul manifestării prilejuite de împlinirea a 102 ani de la Unirea Transilvaniei cu România, au rostit alocuțiuni: prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, care a dat citire mesajului premierului României, și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

La eveniment a fost prezent un detașament de onoare, cu efective reduse, fără tehnică, din structurile Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, precum și fanfara militară.

Ceremonia pentru celebrarea Zilei Naționale a României a fost organizată de Instituția Prefectului – Județul Cluj, alături de Primăria municipiului Cluj-Napoca și Divizia 4 Infanterie „Gemina”, cu respectarea strictă a măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările în vigoare la nivel național, în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

 

Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca – primul edificiu monumental, în stil românesc, construit după Marea Unire de la 1 decembrie 1918

Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este unul dintre cele mai importante monumente de artă românească din Ardeal.

Construită în stil neobizantin, cu elemente româneşti, între anii 1923-1933, din iniţiativa şi sub supravegherea vrednicului de pomenire Episcop Nicolae Ivan, acestei catedrale i s-a acordat, încă de la început, o importanţă naţională, ea fiind primul edificiu monumental, în stil românesc, construit după Marea Unire de la 1 decembrie 1918. La sfinţirea ei, în data de 5 noiembrie 1933, au fost de faţă Patriarhul Miron Cristea, Regele Carol al II-lea, Marele Voievod Mihai, Principele Nicolae, Primul-ministru Alexandru Vaida-Voevod, membri ai Guvernului şi mari demnitari ai Statului Român.

În prezent, în fața Catedralei Mitropolitane se găsesc statuile a doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: a Episcopului Nicolae Ivan, ctitorul catedralei, și a Mitropolitului Bartolomeu Anania, fondatorul Mitropoliei Clujului. Acestea au fost inaugurate și sfințite în anul 2018, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. Astfel, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului a marcat simbolic Centenarul Marii Uniri, prin cultivarea memoriei unor mari oameni ai Bisericii, dar și prin marcarea unor locuri și evenimente simbolice, care ilustrează parcursul celor 100 de ani de la reîntregirea țării.

Mai multe fotografii AICI 

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close