Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, sărbătorit luni, 30 noiembrie 2020, este și ocrotitorul spiritual al Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Ierarhul și-a sărbătorit ziua onomastică prin rugăciune și mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate.
Cu acest prilej, de la ora 10:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, împreună cu Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, în sobor restâns de preoți și diaconi.
Din sobor au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial, părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu și slujitori ai catedralei, printre care vicarul eparhial – preotul Iustin Tira, decanul facultății – arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia și eclesiarhul catedralei – protosinghelul Simeon Pintea.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căreia a vorbit despre paternitatea duhovnicească și părinția întru credință.
„Astăzi sărbătorim împreună această taină mare a paternității duhovnicești, a părinției întru credință. Ne uităm cu admirație și cu recunoștință la Sfântul Apostol Andrei, părintele neamului nostru românesc, care ne-a născut întru credința ortodoxă, și ne uităm și la părintele eparhiei noastre, Părintele Mitropolit Andrei, și ne folosim de un singur verset, cu referire la misiunea amândurora, din prima Epistolă către Corinteni, capitolul 4, versetul 15: «Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos»”, a spus PS Benedict, în omilia rostită.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de părintele prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”.
La finalul Sfintei Liturghii, eclesiarhul catedralei, protosinghelul Simeon Pintea, i-a transmis chiriarhului urările din partea clerului şi a credincioşilor încredințați spre păstorire și i-a oferit un aranjament floral.
De asemenea, Părintele Mitropolit Andrei a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate, precum și tuturor celor prezenți, pentru urările făcute cu prilejul prăznuirii ocrotitorului spiritual.
„Îl citez pe Sfântul Apostol Pavel, care în Epistola către Evrei, în capitotul 12, zice «Fiți mulțumitori». Lucrul acesta îl fac eu acum. Sunt mulțumitor Bunului Dumnezeu, de la cer până la pământ, pentru toate darurile revărsate peste noi în tot timpul slujirii noastre. Apoi, le sunt mulțumitor tuturor celor care, într-un fel sau altul, au fost îndemnați de Dumnezeu să participe la misiunea aceasta sfântă; sunt mulțumitor față de frățiile voastre, față de clerul nostru, îi cuprind pe toți în cuvântul Sfântului Apostol Pavel – fiți mulțumitori –, suntem mulțumitori. Slavă Domnului pentru toate!”
Tot astăzi, pentru activitatea de înaltă ținută academică și pentru promovarea valorilor tradiționale creștine, istoricul de artă, prof. univ. dr. Negoiță Lăptoiu, a fost distins cu Crucea Transilvană pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului.
Scurtă biografie
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei (Ioan Andreicuț) s-a născut în data de 24 ianuarie 1949 în Oarța de Sus, județul Maramureș.
În 25 februarie 1990 a fost ales și hirotonit arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, în 4 martie 1990 a fost numit episcop locotenent al Episcopiei Alba Iuliei, iar din luna iunie a aceluiași an a devenit episcop titular.
În 16 iulie 1998 Episcopia Alba Iuliei a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul ei la rangul de arhiepiscop.
În data de 18 martie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în scaunul vacant de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, şi a fost instalat de către Patriarhul Daniel, la data de 25 martie 2011, de praznicul Bunei Vestiri, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. După reorganizarea administrativ-bisericească în Transilvania, este Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului (Ardealul de Nord), respectiv al celei de a doua mitropolii ardelene, având reşedinţa mitropolitană în Cluj-Napoca.
Ca Arhiepiscop și Mitropolit al Clujului a înființat numeroase mănăstiri și parohii, 3 centre pentru tineret, centre pentru cateheză, o grădiniță, o școală primară și o școală gimnazială confesională, precum și o școală gimnazială pentru recuperarea copiilor aflați în abandon școlar. În toamna anului 2013, la numeroasele ctitorii ale Înaltpreafinției Sale, se adaugă și o nouă clădire pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, în cadrul Campusului Universitar „Nicolae Ivan”, care oferă un spațiu generos și performant desfășurării învățământului teologic academic clujean la standarde moderne; iar în anul 2015 a fost inaugurat Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi.
În prezent, se află în lucru numeroase proiecte sociale, printre care Centrul Misionar-Social „Sfântul Apostol Andrei”, care se construiește în Cluj-Napoca, pe Calea Turzii, care va cuprinde și o grădiniță. De asemenea, un alt proiect important al Mitropolitului Clujului este deschiderea, în viitorul apropiat, la Bistrița, a unei școli ortodoxe, cu cantină socială.
Citește și Sfântul Apostol Andrei este ocrotitorul spiritual al Părintelui Arhiepiscop și Mitropolit Andrei
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului