În ziua de prăznuire a Sfântului Apostol și Evanghelist Matei, luni, 16 noiembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit în Parohia „Sfântul Ap. și Ev. Matei” din cartierul clujean Mănăștur, cu prilejul hramului.

De la ora 10:00, în biserica din lemn a parohiei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, preotul paroh Marian Andreica, preotul coslujitor Emanuel Cășvean, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a explicat că „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei ne-a lăsat scris Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a noastră mântuire”. Totodată, Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe creștini să citească zilnic din Sfânta Scriptură.

„Un creștin bun își face timp ca să citească zilnic măcar un capitol din Sfânta Scriptură; e Cuvântul lui Dumnezeu. În Sfânta Scriptură găsim și cele patru Evanghelii, prima fiind scrisă de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, în care este cuprinsă învățătura, viața și cuvântul dătător de viață al Domnului Iisus Hristos. (…)Evanghelia este vestea cea bună! Care veste bună? Că Dumnezeu coboară pe pământ. Am început ieri postul Nașterii Domnului. Atunci când a venit plinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Slujba a fost oficiată în prezența credincioșilor, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii pandemiei de coronavirus.

De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul s-a rugat pentru încetarea pandemiei de COVID-19, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Scurt istoric

Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei”, situată pe strada Mehedinți, în cartierul clujean Mănăștur, a fost înființată în anul 2001, fiind singura din municipiul Cluj-Napoca închinată sfântului.

Piatra de temelie a bisericii parohiale a fost aşezată în anul 2002, de Preasfinţitul Vasile Flueraș, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului. Un an mai târziu, a fost ridicată o biserică din lemn, unde se slujește până în prezent.

În 2005 au fost demarate lucrările de construcţie la biserica din zid, ce se realizează în stil brâncovenesc.

În prezent, lăcașul este pregătit pentru pictare, iar de anul viitor se va sluji în noua biserică din zid, după cum a declarat protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui.

Parohia este deservită de preoții Marian Andreica și Emanuel Cășvean.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close