În ziua cinstirii Sfântului Mare Mucenic Mina, miercuri, 11 noiembrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfântul Mina” din cartierul clujean Bună Ziua, cu prilejul hramului bisericii parohiale.
De la ora 10:00, la demisolul bisericii parohiale, singura din municipiul Cluj-Napoca ocrotită de Sfântul Mina, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.
Din sobor au făcut parte protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Dumitru Bărbos, preotul coslujitor Iliuță Gabriel Popa, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a spus credincioșilor că aceste vremuri, pe care le trăim și care au fost îngăduite de Dumnezeu, ne ajută la maturizarea noastră duhovnicească.
În fața unor situații limită sunt importante două lucruri: alegerea și disponibilitatea ca stare permanentă, a mai spus ierarhul.
„Suntem chemați să luăm decizii serioase, decizii care să ne onoreze ca și oameni ai lui Dumnezeu, ca și credincioși ai Bisericii; să alegem ceea ce este bun, durabil, ceea ce este de importanță maximă pentru viața noastră, în detrimentul celor mai slabe, celor nevrednice, celor temporale, care se referă la comoditatea noastră de zi cu zi. Dincolo de alegere, mai e nevoie și de disponibilitate ca stare permanentă. Când te cheamă Domnul nu mai stai pe gânduri, nu mai e timp de negocieri, nu mai e timp de pierdut, pur și simplu iei cele necesare, te întrarmezi cu armele duhovnicești și Îl urmezi pe Hristos, la fel cum a făcut și Sfântul Mare Mucenic Mina”.
Slujba a fost oficiată în prezența credincișilor, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii pandemiei de coronavirus.
Scurt istoric
Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” a fost înfiinţată în anul 2008, pentru a deservi credincioșii din cartierul Bună Ziua, ce a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare sporită, atât imobiliară, cât şi demografică.
La început, credincioșii participau la sfintele slujbe într-o bisericuță din lemn, ce a fost binecuvântată pe 11 noiembrie 2009.
În anul 2012 a fost demarată construcția unui nou lăcaș de cult, din zid. În același an, Înaltreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a pus piatra de temelie, iar din 2016, din ajunul Crăciunului, slujbele sunt oficiate la demisolul noii biserici.
În momentul de față, biserica este acoperită și se execută lucrările de tencuire exterioară.
Din anul 2011, parohia desfășoară și un program recreativ-educativ cu specific religios, pentru copii. Acesta include diverse activități, printre care un atelier de pictură icoane pe sticlă, vizionări de filme, pelerinaje și activități social-caritabile.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului