Marți, 15 septembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat o slujbă de Te Deum, cu prilejul începerii noului an școlar 2020-2021. Slujba a fost săvârșită începând cu ora 10:00, în fața Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.
Având în vedere situația pandemică în care debutează noul an școlar, la slujbă au fost prezenți reprezentanți ai conducerii Inspectoratului Școlar Județean Cluj, inspectorii școlari, profesorii de religie, precum si celelalte cadre didactice, a căror activitate didactică le-a permis acest lucru, fără participarea elevilor, excepție au făcut doar elevii de la Seminarul Teologic Ortodox din municipiu, care au participat împreună cu profesorii lor, reprezentându-i pe toți elevii clujeni.
După ce a rostit o rugăciune de binecuvântare pentru elevi și profesori, Părintele Mitropolit Andrei le-a dat celor prezenți câteva îndemnuri și le-a urat succes în noul an școlar ce tocmai a început, chiar și în aceste condiții speciale de protecţie sanitară determinate de pandemia de coronavirus.
Referindu-se la elevi, ierarhul a amintit de spusele lui Comenius care, în cartea Didactica Magna, subliniază neajunsurile pe care le au tinerii care nu învață.
„Noi credem că dumneavoastră sunteți tineri care doriți să acumulați, să învățați, și ne bucurăm de lucrul acesta. Dar în Didactica Magna, Jan Amos Comenius, referindu-se la tinerii care nu vor să învețe, zice așa: «Ce este un tânăr bogat, fără de învățătură? Un biet purceluș îngrășat cu tărâțe. Și ce este un tânăr sărac, fără învățătură? Un biet măgăruș condamnat să ducă poveri. Și ce este un tânăr fără învățătură? Un biet papagal împodobit cu pene». Noi credem că toate aceste categorii nu se găsesc printre frățiile voastre. Așa că, acum, când anul școlar începe, în condițiile acestea speciale, ne rugăm lui Dumnezeu să contenească pandemia și vă urăm ca, de la profesorii dumneavoastră, sau chiar din mediul online, să acumulați foarte, foarte multe învățături frumoase, iar pe când vom face bilanțul anului care a început, să fiți mult mai bogați în ceea ce privește viața spirituală și viața intelectuală. Vă dorim succes deplin tuturor, dascălilor și elevilor”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Alături de ierarh au slujit: consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Cornel Coprean, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, inspectorul de religie al județului Cluj, preotul prof. Marian Sidon, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, preotul lect. Liviu Vidican-Manci, și duhovnicul Seminarului, arhimandritul Samuel Cristea.
La slujba de Te Deum a fost prezent și inspectorul școlar general al județului Cluj, prof. Marinela Marc.
„În ciuda tuturor temerilor generate de contextul în care începem în acest an cursurile, a trecut prima zi de școală și a fost bine. A fost bine pentru că am început școala ieri, în zi de mare sărbătoare, și, cu siguranță, pentru că preoții noștri s-au rugat pentru noi, așa cum am primit și astăzi binecuvântarea arhierească pentru a începe cu bine acest an școlar. (…) În acest an școlar, iată, altfel, în care venim la școală purtând aceste măști, dar nu pentru a ne distanța unii de alții, ci pentru a ne proteja pe noi și pe cei din jurul nostru. Poate mai mult ca în oricare alt an, ca în oricare altă situație, cred că trebuie să punem accentul pe respectarea regulilor, a comportamentelor care să ne păstreze sănătoși (…) doar în acest fel, împreună, vom reuși să trecem cu bine și peste această încercare”, a spus inspectorul general, prof. Marinela Marc.
Răspunsurile la strană au fost date de Corul Seminarului Teologic Ortodox, dirijat de preotul profesor Petru Stanciu.
Slujba de Te Deum a devenit deja o tradiție în Arhiepiscopia Clujului, și are ca scop binecuvântarea cadrelor didactice și a elevilor la început și sfârșit de an școlar.
Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca a început anul școlar 2020-2021 cu un efectiv de 917 elevi, la cele trei cicluri de învățământ: primar, gimnazial și liceal, în creștere față de anul trecut. Elevii sunt pregătiți de cadre didactice bine educate, competente și dedicate.
Din toamna anului 2012 până în prezent, instituția de învățământ teologic este condusă de pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci.
Școala funcționează pe principiul subordonării ierarhice si al ascultării canonice față de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, desfășurându-și activitatea sub supravegherea Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
Mai multe fotografii AICI
Marți, 15 septembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și…
Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Marţi, 15 septembrie 2020
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului