La sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sâmbătă, 29 august 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Cormaia, județul Bistrița-Năsăud, cu ocazia hramului.

De la ora 10:00, la altarul de vară din curtea așezământului monahal, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența oficialităților locale și județene, precum și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, protopopul de Dej, preotul Ioan Buftea, duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Nicodim Sîngeorzan, stareți și duhovnici de la mănăstirile din eparhie, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Relativizarea moravurilor”.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Înalpreasfințitul Părinte Andrei a hirotonit întru preot pe diaconul Florin Dorin Plosca, pe seama Parohiei Budești, Protopopiatul Beclean.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de psalți din localitatea Vicovu de Sus, dirijat de diaconul Mihai Isopescu.

În semn de recunoștință și apreciere, Mitropolitul Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe preotul conf. univ. dr. Marin Cotețiu, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la secția Artă Sacră (profesor de restaurare în cadrul specializării Artă Sacră), cel care în ultimii cinci ani a restaurat pictura și catapeteasma bisericuţei de lemn a Mănăstirii Cormaia, cu hramul „Buna Vestire”, ce datează din secolul al XVII-lea.

La final, duhovnicul așezământului monahal, protosinghelul Nicodim Sîngeorzan, a mulțumit ierarhului pentru prezență, preoților împreună-slujitori și tuturor celor care cercetează și ajută mănăstirea.

Slujba a fost oficiată cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului. De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul s-a rugat pentru încetarea noii pandemii, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

 

Istoricul mănăstirii

Mănăstirea Cormaia a fost reînfiinţată în anul 1994, pe o veche vatră monahală, de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, cu destinația mănăstire de călugărițe. În cadrul ansamblului mănăstiresc a fost construită o biserică din zid, ce poartă hramul „Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, fiind sfințită la data de 29 mai 2016.

La Mănăstirea Cormaia mai există şi o bisericuţă din lemn, cu hramul „Buna Vestire”, construită în prima jumătate a secolului al XVII-lea, de călugării ortodocşi veniţi de la mănăstirile Neamţ şi Putna. Acest lăcaş de cult păstrează până astăzi opere de artă valoroase, între care icoane ale pictorului Tudor Zugravu. În anul 1762, mănăstirea a fost incendiată și călugării prigoniți, însă bisericuța din lemn a fost salvată. În 2004, bisericuța a fost resfințită, iar începând cu anul 2014 pictura a fost restaurată integral.

În anul 2015, Mănăstirea din Cormaia, situată la 5 km distanță de orașul-stațiune Sîngeorz-Băi, a primit o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina.

Până astăzi, așezământul monahal a cunoscut o dezvoltare impresionantă, aici vieţuind 28 de maici, stareță fiind stavrofora Sebastiana Sîngeorzan, iar duhovnic protosinghelul Nicodim Sîngeorzan.

Mai multe fotografii AICI 

La sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sâmbătă, 29 august 2020, Înaltpreasfințitul Părinte…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Sâmbătă, 29 august 2020

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close