În Duminica a 9-a după Rusalii, 9 august 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Nașterea Domnului” din cartierul clujean Gheorgheni.

De la ora 10:00, în biserica parohială, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, vorbind pe tema „Credința ca invitație la viață”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.

La final, preotul paroh Cornel Coprean, în calitate de gazdă, a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Istoric

Parohia „Nasterea Domnului” din Cluj-Napoca, situată pe strada Rășinari, la intersecția cu strada Albac, a luat ființă la data de 16 martie 1990, prin desprinderea din Parohia „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.

Piatra de temelie a noii biserici a fost pusă în luna decembrie 1990, iar dupa întocmirea proiectului, de catre arhitectii Monica Popa si Marian Munteanu, în toamna anului 1993, a început construcția acesteia, lucrările desfășurându-se sub coordonarea preotului Nicolae Buda.

Între anii 2007-2009, lăcașul de cult a fost pictat în tehnica frescă, de către pictorul pr. Damian Tuluc și ucenicii săi.

Biserica a fost sfințită la data de 5 septembrie 2010, de către Înaltpreasfințitul Irineu Pop, Arhiepiscopul Alba Iuliei, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

În prezent, Parohia este păstorită de preotul paroh Cornel Coprean, avându-l alături pe preotul slujitor Ciprian Taloș.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica a 9-a după Rusalii, 9 august 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 9 august 2020

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close