În a doua zi de Rusalii, luni, 8 iunie 2020, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit și a predicat la Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea Soporu de Câmpie, județul Cluj, cu prilejul hramului. La finalul slujbei, ierarhul a instalat noul stareț al așezământului monahal.
De la ora 10:00, în pridvorul mănăstirii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, starețul mănăstirii, arhimandritul Ilie Hanuschi, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit cuvântul de învățătură, vorbind pe tema „Preasfânta Treime și Darurile Duhului Sfânt”.
„Toate rugăciunile și toate slujbele Bisericii le începem în numele Preasfintei Treimi”, a spus Mitropolitul Clujului.
La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Aurel Bîrta, pe seama Parohiei Valea Mare, Protopopiatul Năsăud. De asemenea, s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.
La final, Părintele Mitropolit Andrei a instalat noul stareț al așezământului monahal, pe arhimandritul Ilie Hanuschi, cel care în ultimii nouă ani a fost duhovnicul Mănăstirii „Mihai Vodă” din Turda.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența a sute de credincioși și a oficialităților locale, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.
Istoricul mănăstirii
Așezământul monahal de la Soporu de Câmpie, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost înființat ca schit în anul 1992, piatra de temelie fiind pusă de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu.
În 1994 schitul s-a transformat în mănăstire, iar un an mai târziu a fost instalată noua obște, formată din monahi de la Mănăstirea Nicula, în frunte cu arhimandritul Dumitru Cobzaru. Lui i-a urmat protosinghelul Irineu Paneș, în timpul căruia, în 2002, biserica mănăstirii a fost sfințită. Biserica este pictată în tehnica frescă, iar icoanele de pe catapeteasmă aparțin pictorului Sorin Cristian Protopopescu. De asemenea, lăcașul de cult adăpostește o Evanghelie unicat, având copertă pictată pe lemn și împodobită cu foiță de aur.
În prezent, obștea monahală este formată din trei viețuitori, aflați sub povățuirea duhovnicească a starețului Ilie Hanuschi.
Mai multe fotografii AICI
În a doua zi de Rusalii, luni, 8 iunie 2020, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și…
Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Luni, 8 iunie 2020
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului