La Praznicul Înălţării Domnului (Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român), joi, 28 mai 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de un grup de credincioși, a urcat la Monumentul Eroilor de pe Vârful Grui, din Munții Călimani, pentru a aduce un omagiu celor șaizeci de soldați români care au fost masacrați în acel loc, în timpul Primului Război Mondial.
Cu acest prilej, în fața monumentului, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența unui grup numeros de credincioși, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.
În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, PS Benedict Bistrițeanul a afirmat că „omul nu este făcut să rămână veșnic pe pământ, ci este făcut pentru Împărăția lui Dumnezeu”.
„În Muntele Măslinilor, foarte aproape de Ierusalim, acolo, în văzul lor, dându-le ultimele povețe, S-a înălțat la Ceruri. Ce se întâmpla atunci? Își împlinea misiunea și Îi arăta omului care este vocația lui. El a murit și a înviat că să treacă prin toate evenimentele grele prin care trecea omul. Toate culminând cu acestă veste bună a Învierii. Dar înălțându-Se la Ceruri, le arăta lor și ne arată și nouă că, chiar și înviind, omul nu este făcut să rămână veșnic pe pământ, ci este facut să se înalțe la Cer. Omul este facut pentru Împărăția lui Dumnezeu, pentru că oricât am trăi în această lume, totuși, este un timp al durerii și al suferinței. Astfel, era nevoie să îi arate omului că suferința și durerea nu este ultimul lucru, nu este punctul final din viața lor, și că moartea nu sfârșeste toată existența lor, ci se continuă cu Împărăția lui Dumnezeu.”
De asemenea, ierarhul a spus că „eroii au ținut la credința lor, credința lor era viața lor. N-au negociat nimic din tot ceea ce ține de viața lor”.
Răspunsurile liturgice au fost date de maicile de la Mănăstirea Piatra Fântânele.
La final, Episcopul-vicar a oficiat slujba parastasului pentru eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.
Este deja o tradiţie ca, în fiecare an, de Ziua Eroilor, la mormântul celor 60 de militari români, să se oficieze o slujbă de pomenire. Monumentul de pe Vârful Grui a fost ridicat în anul 2005, la iniţiativa Preasfințitului Părinte Vasile Someșanul și prin implicarea maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele.
Mai multe fotografii AICI
La Praznicul Înălţării Domnului (Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român), joi, 28 mai 2020, Preasfințitul…
Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Joi, 28 mai 2020
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului