În Duminica a 6-a după Paști (a vindecării orbului din naștere), 24 mai 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Năsăud.

Cu acest prilej, de la ora 10:00, în fața bisericii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae”, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, preotul Ovidiu Sermeșan, de la Parohia Năsăud 3 – Blocuri, precum și preoții parohiei, Florin Rusu și Lucian Greabu.

Slujba a fost oficiată în prezența credincioșilor, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Orbire trupească și orbire sufletească”.

„Orbirea poate fi trupească, la mai puțini, și sufletească, la foarte, foarte mulți. Noi, în lumea aceasta, am cunoscut și oameni care nu au avut lumina fizică, lumina ochilor trupești, dar au avut lumina ochilor celor sufletești. Mulți dintre frățiile voastre vă aduceți aminte de părintele Teofil Părăian de la Mănăstirea Sâmbăta. Era un mare duhovnic și, în același timp, un foarte bun predicator. Atunci când îl ascultai, rămâneai entuziasmat. Nu avea lumina ochilor trupești, dar avea lumina sufletului.

Unul dintre poeții noștri duhovnicești, e vorba de Vasile Militaru, subliniază acest lucru, că ar putea ca unii să nu aibă lumina fizică, ci să aibă lumina sufletească sau invers unii dintre cei care zic că văd foarte bine din punct de vedere spiritual, să fie orbi. Vă redau doar o strofă pe care a scris-o Vasile Militaru: «Orbule, te-ntreb pe tine, / Și răspuns gândit îți cer, / Dacă soarele tu nu-l vezi, / Nu e soarele pe cer? / Ca și soarele din slavă, / Dumnezeu cuprinde firea / Cei ce cred Îl văd în toate, / Orbii nu-l văd nicăierea»”, a spus Mitropolitul Clujului.

Răspunsurile liturgice au fost date de către Corul „Deisis” al parohiei, dirijat de George Cîrcu, cântărețul bisericii. La chinonic, interpreta de muzică populară Alina Ceuca a cântat mai multe pricesne.

În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

La final, părintele paroh Florin Rusu a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, iar din partea parohiei i-a dăruit o bederniță cu Sfântul Ierarh Nicolae.

Istoricul bisericii

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Năsăud a fost construită între anii 1880-1884.

În decursul timpului, sfântul lăcaș a trecut prin mai multe reparații capitale, de întreținere și consolidare. Ultima mare intervenție a fost realizată între anii 1988-1993, prin înlocuirea acoperișului, realizarea tencuielii în terasit și refacerea picturii murale interioare. A fost resfințită la data de 23 mai 1993, de vrednicii de pomenire Patriarhul Teoctist și Arhiepiscopul Bartolomeu Anania.

La începutul anului 2011 au fost demarcate lucrări de renovare în Sfântul Altar, fiind binecuvântate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la data de 10 iulie 2011.

În prezent, parohia este păstorită de preotul paroh Florin Rusu, împreună cu preotul slujitor Lucian Greabu.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica a 6-a după Paști (a vindecării orbului din naștere), 24 mai 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 24 mai 2020

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close