Mănăstirea Dobric, supranumită și „Nicula Țibleșului”, și-a sărbătorit hramul istoric, joi, 21 mai 2020, în ziua prăznuirii Sfinților Împărați Constantin și Elena. Paraclisul mănăstirii și Căminul Social pentru persoane vârstnice au fost puse sub ocrotirea celor doi mari sfinți, numiți „cei întocmai cu Apostolii”.

Cu acest prilej, în mijlocul obștii monahale s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care, de la ora 10:00, cu prilejul hramului, a oficiat Sfânta Liturghie, la altarul de vară al mănăstirii, fiind înconjurat de un sobor restrâns de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean, preotul Vicențiu Doru Zinveliu, duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Siluan Farcaș, și preoți din vecinătatea așezământului monahal.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre virtuțile celor doi sfinți pomeniți.

„Îl sărbătorim astăzi pe Sfântul Împărat Constantin și pe evlavioasa sa mamă, Elena. Ne aducem aminte de virtuțile lor și aș vrea să tragem două concluzii legate de Sfântul Împărat Constantin. Una referitoare la cei ce conduc lumea. Constantin a avut înțelepciunea necesară, înțelepciunea lui Solomon; și-a dat seama că adevărul absolut a fost adus în lume de Domnul Iisus Hristos și a ajutat Biserica creștină. A dat libertate Bisericii creștine, a sprijinit Biserica creștină și s-au făcut multe biserici și lăcașuri de închinare. Deci, o primă concluzie aceasta ar fi: că și conducătorii de astăzi, din lume, dacă ar avea înțelepciunea Împăratului Constantin, și-ar da seama că adevărul absolut l-a adus Domnul Iisus Hristos, că Biserica creștină face misiunea cea mai importantă pe care ar putea-o face un așezământ de pe pământul acesta, și dacă l-ar urma pe Sfântul Împărat Constantin, conducătorii lumii ar sprijini Biserica creștină; conducătorii din toată lumea, din toate locurile, inclusiv cei mari și cei mici de la noi, din România. Unii fac lucrul acesta, alții nu îl fac. A doua concluzie ar fi aceasta, că noi înșine, văzând credința Împăratului Constantin și a mamei sale, Elena, ar trebui să le urmăm exemplul”, a spus ÎPS Andrei.

 

În cadrul slujbei, Înaltpreasfințitul Andrei a rostit o ectenie pentru odihna sufletului Arhiepiscopului Pimen al Sucevei și Rădăuților, care a trecut la cele veșnice miercuri, 20 mai 2020, în jurul orei 0:50, la Institutul „Matei Balș” din București.

La final, părintele duhovnic Siluan Farcaș a mulțumit ierarhului pentru prezența în mijlocul obştii mănăstirii şi al credincioşilor care cercetează sfântul lăcaș, în special în această perioadă de grea încercare pentru întreaga lume. Totodată, din partea mănăstirii, maica stareță Veronica Coțofană i-a oferit o icoană cu Maica Domnului și un aranjament floral.

Slujba a fost oficiată în prezența credincioșilor, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului. De asemenea, ierarhul s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

 

 Istoricul Mănăstirii Dobric

Aşezământul monahal de la Dobric a fost înfiinţat în 1992, iniţial ca schit, iar după un an a devenit mănăstire. Complexul monahal este format din casa veche, un fost conac boieresc vechi de aproape 200 de ani, unde a fost amenajat un paraclis cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea, mănăstirea are o bisericuţă din lemn, cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca”, construită în stil maramureşean. În cadrul mănăstirii Dobric funcţionează şi Căminul de bătrâni „Aurel şi Dudica Milea”. Aici sunt primite cazuri sociale de bătrâne, care sunt abandonate de familie sau au pensii foarte mici, iar mănăstirea, pe cheltuiala ei, le poartă de grijă.

În 2013, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a pus piatra de temelie pentru un nou Centru Social persoane vârstnice cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. În momentul de faţă se lucrează în interiorul bisericii mari de zid, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, fiind pregătită pentru a fi pictată. Construcția ei a început în anul 2008, iar prima Liturghie a fost oficiată la data de 18 octombrie 2019, când Mitropolitul Andrei a binecuvântat biserica pentru a se putea ține slujbe. De asemenea, se lucrează la amenajarea unei săli de evenimente culturale, precum și a unei biblioteci, care va adăposti cele peste 40 de mii de volume din colecția mănăstirii.

Mănăstirea Dobric mai este supranumită şi „Nicula Ţibleşului”, datorită numărului mare de pelerini care vin aici să se roage în 15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii mari.

La mănăstirea Dobric vieţuiesc 5 maici, stareță fiind stavrofora Veronica Coţofană, iar duhovnic protosinghelul Siluan Farcaş.

Mai multe fotografii AICI 

Mănăstirea Dobric, supranumită și „Nicula Țibleșului”, și-a sărbătorit hramul istoric, joi, 21 mai 2020, în ziua…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Joi, 21 mai 2020

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close