Când omul primește Taina Sfântului Botez, așa cum am cunoscut din primele cateheze, primește și Taina Mirungerii și a Euharistiei. Dacă Botezul și Mirungerea nu se repetă decât în cazuri excepționale, Sfânta Euharistie revine în viața credinciosului cât mai des cu putință. La Botez e singura dată când Sfânta Împărtășanie se oferă înainte de Spovedanie, în celelalte situații Cuminecătura survine Spovedaniei cu excepția cazurilor când duhovnicul dezleagă ucenicul să se Împărtășească de mai multe ori cu aceeași Spovedanie.
La întrebarea firească de ce e atât de importantă Spovedania pentru a primi Sfânta Împărtășanie, vom încerca să răspundem în această cateheză. Tot aici vom descoperi cine a instituit-o, când și cu ce scop. La fel de importante vor apărea și sfaturile practice.
Părintele Mihail Pomazansky, teolog de origine rusă care a activat în Statele Unite, spune că:
„Taina Pocăinței este o slujbă sfântă, de Har dătătoare, prin care, după ce credinciosul a adus pocăință pentru păcate, i se dăruiește iertare de păcate prin milostivirea lui Dumnezeu, prin intermediul unui părinte al Bisericii, potrivit făgăduinței făcute de Mântuitorul”[1] sau „Taina Mărturisirii, sau a Pocăinței, constă în iertarea păcatelor, celor ce le mărturisesc și se căiesc pentru ele, de către episcop sau preot – în mod văzut, și de către Hristos – în mod nevăzut”[2]
De aici rezultă că slujba Spovedaniei e rânduită pentru creștinul ortodox cu scopul purificării interioare. Motivul e simplu. Prin păcat omul se desparte de iubirea lui Hristos, prin spovedanie „iese din această despărțire”[3].
Mărturisirea păcatelor nu e o invenție omenească, e dar dumnezeiesc. Mântuitorul cunoaște omul, pentru că Dumnezeu l-a creat și îl iubește. Prin urmare a știut nevoia sufletului și a mandatat pe Sfinții Apostoli: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt; Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute” (Ioan 20, 20-22).
Mitropolitul Antonie de Suroj spune că spovedania este „întâlnire cu Dumnezeu” și pe bună dreptate. Dar cum trebuie avută această întâlnire și când e o problemă de ordin practic și duhovnicesc.
Obișnuim, după o tradiție greșită, să ne spovedim o dată pe an, în Postul Mare. Cu rare excepții, acolo unde preoții au râvnă și credincioșii înțelegere, se întâmplă mai des. Dar, în mod curent, o dată pe an. Dacă ne-ar spune cineva că e suficient să ne spălăm pe mâini o dată pe an, l-am crede? Dacă pentru trup avem atâta grijă, de ce nu am avea și pentru suflet? Spovedania trebuie făcută des pentru a păstra sufletul curat, dar nu foarte des, pentru a nu bagateliza Taina și a nu mai lua în considerare sfaturile duhovnicului.
Teologul grec Nikos Matzoukas spunea:
„Pocăința și Mărturisirea este o Taină repetabilă, pentru că terapia celor bolnavi, care devin mădulare ale trupului bisericesc, este continuă. Este vorba despre continua aducere aminte de Dumnezeu, despre tristețea provocată de simțirea absenței lui Dumnezeu. Această Taină este una dintre cele mai „tămăduitoare” și mai eficiente în ceea ce privește îndreptarea mădularelor bolnave. Pe această Taină, de altfel, se fundamentează viața ascetică și cea monahală”[4].
Fiecare credincios ortodox trebuie să aibă în duhovnic. Doar cu un bun sfătuitor vom putea merge pe calea mântuirii. Altfel vom trăi într-o derivă sufletească ce va ține sufletul în tulburare.
Spovedania este o Sfântă Taină ce și-a făcut simțită valoarea încă din zorii creștinismului. Așa cum subliniam mai sus, a fost testamentul Domnului. Și, dovada că porunca Mântuitorului a fost împlinită de Apostoli și urmașii acestora sunt scrierile din primele veacuri creștine. Autori ca Sfântul Irineu de Lyon, Tertulian, Clement Romanul, pomenesc Taina Mărturisirii. De exemplu „Învățătura celor 12 Apostoli” precizează: „când vă adunați în duminica Domnului, frângeți pâinea și mulțumiți, după ce mai întâi v-ați mărturisit păcatele voastre, ca jertfa voastră să fie curată”[5]
Revenind la actualitate, Părintele Mitropolit Andrei, în lucrarea sa „Spovedanie și Comuniune”, ne oferă câteva sfaturi practice. Dacă dorim o viață pe placul lui Dumnezeu vom urma aceste etape:
- ne vom căuta părintele duhovnicesc;
- după ce-l vom găsi,îi vom asculta îndemnurile și îi vom urma sfaturile;
- îl vom iubi ca pe cel care și-a dedicat viața slujirii lui Dumnezeu și aproapelui;
- ne vom ruga pentru el așa cum ne vom ruga pentru familia noastră[6].
Înainte de a încheia această sumară prezentare a Sfintei Taine a Spovedaniei vom reda cuvintele părintelui Alexander Schmemann care ne oferă câte subtilități teologice și care pe cei care, totuși, cred că nu au nevoie de spovedanie, îi va lămuri că au: „Taina pocăinței nu este, deci o „putere” sacră și juridică dată de Dumnezeu oamenilor. Este puterea botezului care se trăiește în Biserică. Ea își primește caracterul său sacramental de la botez. (…) După cum fiecare Euharistie nu este o „repetare” a Cinei lui Hristos, ci înălțarea noastră, primirea noastră la același și veșnic ospăț, la fel, taina pocăinței nu este o repetare a botezului, ci întoarcerea noastră la „înnoirea vieții”, pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o o dată pentru totdeauna”[7].
Nu e om să nu aibă nevoie de înnoirea vieții, de schimbarea hainelor pătate de ispite și neatenție, de spălarea trupului în apa credinței și a smereniei.
Pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci
Inspector eparhial pe probleme de catehizare parohială
Citește și Sfânta Euharistie – Viața în Hristos | Cateheza a IV-a
Toate catehezele pot fi citite, integral, AICI
[1] Mihail Pomazansky, Teologia Dogmatică Ortodoxă, traducere de Florin Caragiu, Cartea Ortodoxă-Sophia, București, 2009, p. 236.
[2] Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, p. 127.
[3] Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, p. 127.
[4] Nikos A. Matsoukas, Teologia Dogmatică și Simbolică II, traducere Nicușor Deciu, Bizantină, București, 2006, p. 367.
[5] *„Învățătura celor 12 Apostoli” în Scrierile Părinților Apostolici, EIBMBOR, București, p. 34.
[6] Andrei, Spovedanie și comuniune, Reîntregirea, Alba-Iulia, 2008, pp. 214-247.
[7] Alexandru Schmemann, Pentru viața lumii. Sacramentele și Ortodoxia, EIBMBOR, traducere de Aurel Jivi, București, 2001, p. 97.
Foto credit: doxologia.ro
