În Duminica a III-a din Postul Sfintelor Paști (a Sfintei Cruci), 22 martie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea clujeană Gheorghieni, comuna Feleacu.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în curtea bisericii, într-un cort special amenajat, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului. De asemenea, în cadrul slujbei, ierarhul a citit rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii.
La final, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, pornind de la pericopa evanghelică a Duminicii Sfintei Cruci, le-a vorbit credincioșilor despre faptul că „prin Cruce, prin suferință, vine bucuria”.
„Crucea este cartea de vizită a Dumnezeului nostru, pentru că Îl exprimă cel mai bine așa cum este El. Dacă cineva ne întreabă cine este Dumnezeul nostru, îi arătăm crucea și Dumnezeul nostru este Unul Care S-a răstignit, Care Și-a întins brațele, și Care întinzându-Și brațele pe Cruce a declarat o dată pentru totdeauna dragoste pentru om, și a îmbrățișat întreaga lume, de la un capăt până la altul, fără condiționări, fără ca să îi ceară omului să fie bun și doar așa să Îl iubească, așa cum noi suntem obișnuiți. De aceea, credinciosul dintotdeauna a știut că atunci când cade sub Cruce poate să Îl strige pe Hristos și El să vină să-i ajute să poarte Crucea.
Nu există altă cale decât calea suferinței, pentru că din suferință, din Cruce, vine bucuria. Prin Cruce a venit bucurie la toată lumea.”
De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să aibă încredere în Dumnezeu, în aceste vremuri grele și să se roage pentru semenii lor.
„Primim aceste vremuri cu pocăință și cu încredere în Dumnezeul nostru, Care pentru noi S-a răstignit. Niciunul la vremea Liturghiei să nu facă altceva decât să se roage. Ne rugăm pentru cei care se ostenesc, ne rugăm pentru medici, ne rugăm pentru cei care slujesc în spitale, ne rugăm pentru cei din armată, din jandarmerie, din toate celelalte instituții care sunt implicate în această perioadă ca să ne protejeze pe noi, iar noi să ascultăm de indicațiile pe care ni le dau oficialii.”, a conchis Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul.
Parohia Gheorghieni Sat, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil”, Protopopiatul Cluj I, din apropierea municipiului Cluj-Napoca, este păstorită din luna decembrie 2018 de către preotul Dan Alexandru Horvat.
Autor: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro