Întrucât pregătirea continuă a clerului este o componentă esenţială în misiunea Bisericii, iar preotul, în calitatea lui de părinte duhovnicesc şi de păstor de suflete poate contribui, prin tact şi experienţă, la prevenirea și combaterea unor fenomene sociale care pot afecta sănătatea morală și viața credincioșilor din comunitățile pe care le păstoresc, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, împreună cu Asociația eLiberare și în parteneriat cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), Ambasada Marii Britanii și Ambasada SUA au organizat o sesiunea de formare, cu tema „Capacitarea preoților în prevenirea, identificarea și raportarea cazurilor de trafic de persoane și exploatare sexuală”.
Cursul de formare a avut loc miercuri, 22 ianuarie 2020, în sala de muzică „Vasile Petrașcu” a Facultății de Teologie Ortodoxă, din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”. La curs au participat aproximativ 100 de preoți din județele Cluj și Bistrița-Năsăud, care fac parte din cele 9 protopopiate ale Arhiepiscopiei Clujului.
În cadrul sesiunii de formare au fost prezentate informații despre situația traficului de persoane în România, au fost prezentate metode clare de identificare și referire a cazurilor, ce este de făcut în astfel de situații, cui trebuie să ne adresăm în astfel de situații și cum se actionează concret.
Au rostit alocuțiuni: directorul de programe, formare și dezvoltare al Asociației eLiberare – Loredana Urzică-Mirea, coordonatorul Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Cluj-Napoca – Comisar-șef Augusta Bora, Șeful Poliției Locale Cluj-Napoca – generalul Marcel Bonțidean, Adjunctul Șefului Secției de Poliție nr. 2 din Cluj-Napoca – comisar Constantin Deaconu, Șeful Serviciului Combatere Trafic de Persoane din Brigada de Combatere a Crimei Organizate Cluj – subcomisar Doru Rus, decanul Faculății de Teologie Ortoodoxă din Cluj – preotul prof. univ. dr. Vasile Stanciu, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Bogdan Ivanov, consilierul misionar-social – Liciniu Câmpean și Codruța Fernea – Asociația eLiberare.
De asemenea, la eveniment a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a rostit un cuvânt de învățătură, i-a binecuvântat pe cei prezenți și a felicitat inițiativa organizării unor astfel de cursuri care au în vedere abordarea unor probleme importante și delicate pentru societatea actuală, ca de exemplu traficul de persoane, în special de femei.
Ierarhul le-a vorbit despre importanța pe care o au femeile în fața lui Dumnezeu, în comunitate și în viața de familie, evidențiind faptul că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2020, ca „An omagial al pastorației părinților și copiilor” și „An comemorativ al filantropilor ortodocși români”.
„Anul acesta, anul 2020, este dedicat de către Sinod părinților, copiilor și familiilor creștine, lucru foarte important, iar a doua partea a anului va fi dedicată filantropilor ortodocși. Preocuparea domniilor voastre, de astăzi, la care i-ați invitat pe preoții nostri, se înscrie tocmai în această problematică pe care a lansat-o Sfântul Sinod: familia, importanța familiei, importanța femeii în mijlocul familiei, importanța mamei, a soției, a bunicii. De aceea am zis că întemeiez pe Sfânta Scriptură cuvântul meu. De exemplu, gândindu-se la femeie, Sfântul Apostol Petru, în prima sa epistolă, în capitolul 3, sublinează calitățile ei duhovnicești: «Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.» Aceasta este femeia, așa cum a zidit-o Dumnezeu, duh blând și liniștit, de mare preț înaintea lui Dumnezeu.
(…) De asemenea, noi suntem foarte obișnuiți cu o pericopă a Sfântul Apostol Pavel, pe care o citim întotdeauna la cununie. În epistola către Efeseni, în capitolul 5, începând cu versetul 25, citim: «Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, și ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană. Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica, pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică. Astfel şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi;» Deci, dacă o iubește ca pe sine însuși și are grijă de ea, n-ar mai fi trafic de persoane, dacă așa ar gândi lumea, cum ne învață Sfântul Apostol Pavel.”, a spus Mitropolitul Andrei.
Conform celor afirmate de directorul de programe al Asociației eLiberare, Loredana Urzică-Mirea, astfel de acțiuni vor avea loc în toată țara, misiunea fiind aceea de a crea o mișcare socială împotriva traficului de persoane. Totodată, scopul acțiunii este identificarea a cat mai multe cazuri și prevenirea acestora.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro
Întrucât pregătirea continuă a clerului este o componentă esenţială în misiunea Bisericii, iar preotul, în calitatea lui…
Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Miercuri, 22 ianuarie 2020