În Duminica după Nașterea Domnului, 29 decembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Sâniacob, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul resfințirii Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a Filiei Sâniacob, Parohia Șirioara, Protopopiatul Beclean, care în ultimii ani a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare.

După slujba de resfințire, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei – preotul Cristian Baciu, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean – preotul Vicențiu Doru Zinveliu, preotul paroh Radu Viorel Petri, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre importanța ascultării, pornind de la exemplul Sfintei Fecioare Maria și a Sfântului și Dreptului Iosif.

În cadrul Sfintei Liturghii, chiriarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Dan Balog, pe seama Parohiei Răscruci, Protopopiatul Cluj I.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie și filie, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom pe parohul Radu Viorel Petri, cu dreptul de a purta brâul roșu. De asemenea, toți cei care s-au implicat în viața și activitățile filiei Sâniacob, precum și alți binefăcători au primit distincții și diplome de aleasă cinstire.

Localitatea Sâniacob este filie a parohiei ortodoxe Şirioara şi se afla la 2 km de şoseaua ce leagă Chiraleşu de Lechinţa. Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost contruită în anul 1911, iar în anul 1931 a fost sfințită. În anul 2003 lăcașul de cult a fost renovat în totalitate, atât la exterior, cât și la interior, fiind pictat în tehnica tempera.

Autor: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

Foto credit: Pr. Paul-Valer Ziman / Dumitru Piteleac

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close