„Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34)
Pe 14 octombrie o sărbătorim pe Preacuvioasa Maica noastră Parascheva. Dragostea fată de ea antrenează sute de mii de oameni care vin să se închine moaştelor sale care se află la Catedrala Mitropoliei de la Iaşi. Emulația religioasă ce are loc îi întăreşte pe oameni în viaţa lor spirituală.
Într-o lume ce se secularizează lucrul acesta este foarte important şi Sfânta Parascheva este model absolut de dăruire pentru viaţa duhovnicească. Urmărindu-i biografia vedem pusă absolut în practică învățătura Sfântului Pavel: „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2, 20). Cele trei etape ale vieții spirituale pot fi urmărite cu minuțiozitate: curățirea, iluminarea și desăvârșirea.
Sfânta Parascheva a trăit pe vremea schismei celei mari de la 1054. De mică a fost milostivă din cale afară. Își dădea săracilor hainele sale, chiar certată fiind de părinți. După moartea acestora și-a împărțit averea cu fratele său Eftimie, viitorul episcop de Madita. Partea ei a împărțit-o săracilor și și-a urmat drumul. În duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci a auzit în biserică evanghelia: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34), și a făcut întocmai.
Sufletul ei râvnea după Hristos și avea nostalgia de a-L urma. S-a retras într-o mănăstire de fecioare de lângă Constantinopol, ducând o viață ascetică exemplară. Ne-a demonstrat că avea dreptate Sfântul Maxim Mărturisitorul când a zis că nevoința nu ucide trupul, ci-l fortifică.
Când se apropia sfârșitul călătoriei sale pământești îngerul a îndemnat-o să se întoarcă în satul său Epivat. Înainte de a face lucrul acesta s-a închinat în biserica Sfânta Sofia, în biserica Vlahernelor, iar apoi a plecat la locurile sfinte de la Ierusalim. A tras la o mănăstire de fecioare de lângă Iordan, s-a nevoit pe mai departe, iar apoi a revenit în satul său. La 25 de ani a plecat la Domnul.
A fost îngropată lângă biserică, moaștele sale făcând multe minuni. Împăratul românilor și al bulgarilor Asan i-a mutat moaștele la Târnovo, de aici a fost dusă la Belgrad, iar apoi la Constantinopol. Domnitorul Moldovei Vasile Lupu, după ce a plătit datoriile Patriarhiei, a primit voie de la sultan să-i ducă moaștele în Iași.
Pe 14 octombrie 1641, acest odor de mare preț este așezat în Biserica Trei Ierarhi, iar acum moaștele Sfintei Parascheva sunt oblăduite de biserica Mitropoliei, făcând multe minuni și aducând mângâiere poporului binecredincios.
Cel mai bine rezumă viața Sfintei troparul zilei: „Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și, lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva duhul tău”[1].
Sau un al doilea tropar: „Viață pustnicească și fără gâlceavă iubind și în urma lui Hristos, mirele tău, cu dragoste alergând și jugul cel bun al aceluia în tinerețile tale luând, cu semnul Crucii bărbătește întrarmându-te, împotriva vrăjmașilor celor de gând, și cu lupte pustnicești, cu postul, cu rugăciunile și cu picăturile lacrimilor, cărbunii patimilor ai stins, vrednică de laudă Parascheva; și acum, în cămările cerești stând înaintea lui Hristos, împreună cu înțeleptele fecioare, roagă-L pentru noi, cei ce cinstim sfântă prăznuirea ta”[2].
Biserica cu moaștele sale este locul duhovnicesc de mângâiere pentru cei ce ajung la Iași. Cu prilejul sărbătorii suntem chemați să ne punem semne de întrebare și să reconsiderăm cu seriozitate viața noastră religioasă. Noi îi cerem Cuvioasei Maici Parascheva să se roage pentru noi și pentru tot poporul nostru, ca să ne găsim comuniunea, echilibrul și pacea de care avem atâta nevoie.
†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
————————————–
[1] Mineiul pe Octombrie, EIBMBOR, București, 2004, p. 484.
[2] Ibidem, p. 192.
Foto credit: Doxologia.ro
