Sâmbătă, 22 iunie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Copru, Protopopiatul Gherla, județul Cluj. Ierarhul a fost primit la ora 9:00, la intrarea în sat, de cinci călăreți, îmbrăcați în straie populare, conform obiceiului strămoșesc de întâmpinare al chiriarhului.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei a binecuvântat lucrările efectuate în ultimii 18 ani la lăcașul de cult din localitate, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Apoi, de la ora 10:00, pe o scenă special amenajată în curtea bisericii, Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Gherla, pr. Iulian Paul Isip, preotul paroh Cristian Scripcaru, preoții Teofil Moldovan, Florin Moldovan, Iosif Hulpe, toți trei fii ai satului, alături de alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Cea mai mare virtute este dragostea”, vorbindu-le celor prezenți despre faptul că „Evanghelia zilei de astăzi ne învață să fim buni într-o lume rea. Să iubim pe toți oamenii, inclusiv pe vrășmașii noștri. Să-i iubim, să-i vorbim de bine, să-i ajutăm și să fim un model pentru contemporanii noștri care nu prea pun în practică iubirea.”

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

La finalul slujbei, părintele paroh Cristian Scripcaru a mulțumit ÎPS Mitropolit Andrei pentru prezență și binecuvântare. Totodată, i-a oferit o icoană cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii lăcașului de cult.

Distincții și diplome

Pentru pentru întreaga activitate desfășurată în parohia Feldioara și filia Copru, ÎPS Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe părintele Cristian Scripcaru, cu dreptul de a purta crucea pectorală.

Primarul comunei Cătina, Alexandru Bota, a fost distins cu Ordinul „Mihai Vodă”; prim-epitropul filiei, Florin Istrate, a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar cântărețul bisericesc, Vasile Varo, a primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. De asemenea, membrii comitetului și consiliului parohial au primit diplome de aleasă cinstire.

La Sfânta Liturghie au fost prezente oficialități locale, alături de fii ai satului, numeroși credincioși și tineri.

Biserica Ortodoxă din localitatea Copru, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, a fost construită în anul 1926, fiind filie a Parohiei Feldioara. Lăcașul de cult a fost sfințit de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu, în urmă cu 50 de ani.

Mai multe fotografii AICI 

Sâmbătă, 22 iunie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Sâmbătă, 22 iunie 2019

Text și foto: Darius Echim

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close